Dacă puterea gândului ar fi putut vindeca o fată cu zâmbet de înger... Din prima zi de când veştile despre boala ce o măcina au fost înfricoşătoare, fiecare frântură de voce stinsă a Denisei repeta, cu puterea unei mantre – „Sunt bine, voi fi bine". „Sunt bine, voi fi bine".
Poate că ABIA ACUM, când a părăsit culmile suferinţei care au măcinat-o, Denisa Răducu e bine. Nu o mai înregistrează nimeni pe ascuns, când trupul său, devenit un spectru, căuta medici şi vindecări. Nu mai aude în preajma ei zumzetul oamenilor pe care-i iubea şi care-i căutau „binele" chiar şi când se certau.
Nu mai citeşte în ochii acelui munte de băiat, Florin – ce a iubit-o nebuneşte – că speranţa e doar un fum pierdut pe holurile unui spital de cauze pierdute. Nu mai trebuie să muncească până la epuizare, deşi atât de mult ar fi vrut să fie din nou acolo, în lumini.
Nici măcar nu-i mai poate privi în ochi, cu câtă dojană îi putea da Dumnezeu, pe cei ce dansează mediatic la catafalcul ei, cu poze la sicriu sau „amintiri comune" inventate, doar pentru a da (tot) „bine" în faţa camerelor TV.
Spiritul Denisei răsuflă uşurat, undeva, între lumi. Au fost şase luni de luptă. Şi gata... Cu felul lor ingrat de a privi spectacolul suferinţei pentru ca apoi să-l uite, oamenii o vor mai privi câteva zile pe Denisa, apoi o vor uita. Şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu va deveni un pretext pentru o nouă bătălie între rude şi cunoscuţi pentru orgolii.
Şi chiar dacă ar fi aşa, ea va fi undeva, sus, iar durerea nu va mai fi ÎN ea, şi pe LÂNGĂ ceilalţi. Dar oare ce mai e bine...", a scris Cristi Brancu pe blogul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
