Bombardament SUA: Peste 100 de civili uciși

Cel puțin 105 civili au fost uciși în martie într-un bombardament american la Mosul, al doilea oraș ca mărime din Irak și ultimul bastion al grupării Statul Islamic din țară, a recunoscut joi Pentagonul, relatează AFP, scrie Agerpres.

Raportul de anchetă al armatei americane referitor la bombardamentul de pe 17 martie acuză în mare parte jihadiștii SI, care, susține raportul, ar fi amplasat o cantitate mare de explozibili într-o clădire vizată de atacul aerian. În total, 101 civili se aflau în imobilul în cauză și patru în apropiere.

Este vorba despre cel mai mare număr de victime civile de la începutul campaniei militare antjihadiste a coaliției conduse de Statele Unite ale Americii.

Nici coaliția, nici forțele irakiene nu știau că civili sau explozibili se aflau în clădirea vizată, se precizează în raportul publicat joi.

Lovitura aeriană a avut loc la solicitarea autorităților irakiene, atunci când doi lunetiști ai SI au deschis focul asupra forțelor de securitate.

'Explozia secundară a declanșat o prăbușire rapidă a structurii (clădirii), provocând moartea celor doi lunetiști, a 101 civili aflați la etajele inferioare ale clădirii și a patru civili aflați într-o clădire din apropiere', a explicat generalul Matt Isler, care a supervizat ancheta.

Alți 36 de civili sunt în continuare dați dispăruți, a mai spus el.

'Analize efectuate după explozii au permis detectarea de reziduuri care se găsesc de obicei în explozivi folosiți de SI', a adăugat Comandamentul forțelor americane din Orientul Mijlociu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel