Alina Mihai, artistă buzoiancă premiată internațional, INTERVIU

Alina Mihai este o artistă care combină medicina cu muzica. Este studentă la Universitatea UMF Carol Davila și este elevă la Școala Crina Mardare Music Experience. Pe piața muzicală din străinătate este cunoscută și foarte iubită, reușind de fiecare dată, cu melodiile sale, să ridice publicul în picioare. Talentul ei a fost răsplătit cu mai multe premii internaționale, printre care amintim Premiul 1 de la Festivalul de la Malta și premiul 2 la Orpheus (Italia). Alina Mihai a acordat un interviu în exclusivitate pentru DC News în care a vorbit despre cariera sa, dar și despre problemele de pe piața muzicală din România.

DC News: Când și cum ți-ai dat seama că vrei să urmezi o carieră în muzică?

Alina Mihai: Dintotdeauna mi-am dorit atât să cânt, dar și să profesez ca medic și chiar nu mă văd făcând un singur lucru în viață. Școala a fost însa mereu pe primul plan, iar părinții mei târziu și-au dat seama de talentul meu muzical, cu toate că toți profesorii au insistat să urmez o pregătire și în acest sens. Am participat la un festival județean în clasa a 12-a unde am și obținut primul loc și atunci am realizat de fapt că trebuie să merg mai departe și cu muzica. Să trec de la stadiul de amator la profesionist și să muncesc mai eficient cu un profesor de specialitate pentru a-mi îndeplini și acest vis.

DC News: Vorbește-mi un pic despre stilul pe care l-ai adoptat, despre muzica pe care o cânți.

Alina Mihai: Mă axez în principal pe muzica pop și pe piesele de linie deoarece prin astfel de melodii reușesc să transmit emoție. Nu e suficient să cânți corect, e nevoie să ai și un grad de sensibilitate, să simți ceea ce cânți. Mă atrag mai ales piesele grele, pe care foarte puțini soliști reușesc să le interpreteze. Sunt o fire competitivă în primul rând cu propria-mi persoană. Mereu încerc să mă autodepășesc, de la o zi la alta, de la o piesă la alta. 

DC News: Ești elevă la Școala Crina Mardare Music Experience. Ce ai învățat acolo și cum este Crina Mardare, atât ca om, cât și ca profesor?

Alina Mihai: Sunt elevă de șase ani la Școala Crina Mardare Music Experience, dar nu Crina mă pregătește. Însă atunci când am concursuri mă ascultă pentru a pune ultimele detalii la punct. Profesoara mea este Ileana Lenghel. Atât Ileana, cât și Crina și de fapt toți profesorii de la acea școală sunt niste pedagogi excepționali. 

DC News: Ce îi trebuie unui artist pentru a avea succes pe piața din România?

Alina Mihai: Bună întrebare. Eu încă nu am găsit răspunsul la această întrebare. Am crezut inițial că e suficient să ai o voce bună, un timbru special, un profesor care să te ajute să cânți orice și o anumită carisma... apoi m-am gândit că trebuie și o imagine bună. Eu oriunde am cântat am ridicat publicul în picioare, dar se pare că nici asta nu e suficient. Cu siguranță este nevoie și de foarte mulți bani, să poți investi într-un album, în niste videoclipuri. Sa te promovezi tu singur pentru că altcineva nu o va face. Din păcate, cel puțin în România, am ajuns să nu mai deosebim o valoare de o non-valoare. Nu prea se promovează decât ambalajul și piesele comerciale.

DC News: Cum ți se pare muzica românească actuală? Ce ar trebui schimbat?

Alina Mihai: În muzica actuală românească nu mai există piese de valoare, pe care să ți le amintești cu plăcere peste 30 de ani și pe care să le fredonezi. Piesele nu mai au mesaj, nu mai muzicalitate. Oarecum publicului i se dă și ceea ce cere... nu poți schimba publicul, poate doar să-i educi gusturile.

DC News: Ai câștigat mai multe premii internaționale, chiar primele locuri. Care este secretul unei astfel de reușite?

Alina Mihai: Într-adevăr am doar premii internaționale nu și nationale... Noi nu știm să ne apreciem valorile, e bine că ne apreciază însă străinii. Am luat numai locul intâi, ori de cate ori am participat și un singur loc doi. Și majoritatea concursurilor au fost pe bază de invitație. Din păcate nu am timpul necesar să le onorez pe toate. Nu exista un secret anume, în primul rând trebuie să îți placă. Mai e nevoie de un profesor foarte bun care să știe exact cum să îți modeleze glasul și de foarte multă muncă. În timpul facultății nu dedic prea mult timp cântatului, mai mult părții de studiu, de învățat. Ascult foarte mult și cu o mare atenție la cele mai mici detalii. În vacanțe însă pun în aplicare tot ce am învățat, fiecare sunet trebuie gândit înainte... În medie cam șase ore pe zi le aloc doar cântatului. Dar asta doar în vacanță. Sunt o perfecționistă și de multe ori nici nu realizez cum trece timpul exersând.

VEZI ȘI: Interviu exclusiv. Cum este Leo Iorga dincolo de scenă. Fiul său face dezvăluiri despre marele artist

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel