O mașină a plonjat în Dunăre. Parapetele care trebuiau să le salveze viața celor doi părinți și copiilor lor lipsea.
Era într-un depozit.
Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor, a cerut încă de ieri un Raport cu privire la elementele care privesc infrastructura rutieră şi care ar fi putut contribui la agravarea tragicului accident petrecut recent pe DN57, între Orşova şi Moldova Nouă, în dreptul locatităţii Coronin. În urma analizării documentelor primite în această dimineaţă, Ministrul Transporturilor a cerut Directorului General CNAIR, Ştefan Ioniţă, să ia urgent măsuri împotriva celor care se fac vinovaţi de gestionarea deficitară a zonei aflate în administrarea DRDP Timişoara.
”Am constatat că atât DRDP Timişoara, cât şi secţia de Drumuri Orşova sunt vinovate, cel puţin de indolenţa şi proastă gestionare a teritoriului aflat în administrare. Din documentele primite reiese că secţia de Drumuri Orşova deţinea parapeţi pe stoc, dar că nu i-a folosit. Directorul Regionalei Timişoara ar fi trebuit să ştie acest lucru şi să dea dispoziţie ca aceşti parapeţi să fie înlocuiţi”, a declarat Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor.
Decizia luată de Directorul General CNAIR, Ştefan Ioniţă, ca urmare a informaţiilor prezentate, a fost de demitere din funcţie a Directorului Regionalei Timişoara, Horaţiu Simion, dar şi a Şefului Secţiei de Drumuri Orşova, Cunicel Ion.
Din raportul prezentat a reieşit inclusiv că în acea zonă, parapetul greu era deteriorat de cel puţin 2 ani.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu