1 Iunie - Ziua copilului. Ce visa Gina Pistol să ajungă în copilărie

În copilărie, prezentatoarea Chefi la cuțite, Gina Pistol, visa să ajungă cu totul altceva. Se voia în lumina reflectoarelor, cântăreață. 

Gina și-a dorit inițial să devină cântăreață și își însușea acest rol ori de câte ori avea ocazia:  ,,Când eram mică susțineam spectacole în fața familiei, interpretând-o pe fie pe Maria Ciobanu, Maria Tănase sau pe Maria Lătărețu. Cântam de mică! Îmi puneam o floare după ureche și îmi imaginam că sunt pe scenă, iar toți cei dragi mă aplaudau, spre încântarea mea. Acum nu cânt, dar iată că sunt pe scenă în lumina reflectoarelor.”. Deși a luat și lecții de canto, Gina nu a urmat o carieră în domeniu, însă muzica și-a păstrat un loc binemeritat printre pasiunile sale: „Deși nu am tehnică, mă ajută foarte mult că am ureche muzicală. Îmi place să cânt în continuare. Îi mai încânt pe chefi și pe platourile de filmare, iar Sorin Bontea mi se alătură cel mai des...el este cântărețul trio-ului!”, a declarat Gina Pistol potrivit unui comunicat remis DCNews.

(w670)

Primul job l-a avut la vârsta de 17 ani, deoarece a fost crescută astfel încât “să respecte munca”, iar în timp Gina Pistol a ajuns să fie o figură cunoscută în televiziune. Prezentatoarea mărturisește că proiectele din care face parte au contribuit la evoluția sa, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal: ,,Sunt foarte fericită că fac parte din proiectul „Chefi la cuțite". Rolul pe care îl am în emisiune îmi vine ca o manușă. Oricum, eu sunt un om foarte vesel și cu simțul umorului dezvoltat și mă prind toate proiectele unde pot să fiu eu, unde pot să râd și să fac oamenii să râdă. Un alt proiect extrem de drag a fost ,,Asia Express“, iar la finalul celor 5000 de kilometri străbătuți pe teritoriul asiatic, unde am empatizat cu toate stările concurenților..de la foame, la agonie, sau extaz, m-am întors schimbată. Cred că orice experiență te poate contura mai frumos dacă știi cum să o privești și dacă o accepți cu sufletul deschis.”

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel