Stenograme PNL. Gorghiu a prezentat scuze publice. Predoiu: Nu i-am cerut demisia lui Atanasiu

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu i-a cerut demisia lui Teodor Atanasiu în urma stenogramelor apărute în presă și că respectă dreptul la opinie al colegilor.

"Dl Atanasiu a declarat foarte clar după ședință că sprijină toate deciziile partidului, inclusiv cele legate de guvernare. Nu am ascultat înregistrarea, am așteptat discuția cu colegii din ședință, n-am tras nicio concluzie înainte de a discuta direct cu colegii. Nu i-am cerut nicio demisie (lui Atanasiu - n.r)", a declarat Predoiu la capătul unei ședințe a PNL la care a participat și Teodor Atanasiu.

"Nu există niciun fel de pas înapoi față de proiectul comun, n-am niciun fel de preocupare legată de agenda mea individuală (...) Suntem un partid liberal, dreptul la opinie este garantat", a adăugat Predoiu.

Stenogramele unor discuții purtate la Bistrița de membri ai vechiului PNL au fost publicate în weekend în presă și au declanșat o furtună politică fără precedent în partidul rezultat în urma fuziunii PNL-PDL. Potrivit înregistrărilor, vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu folosea formula "fuziune paritară" cu ironie, arătând că PNL a dat numele noului partid, sigla acestuia și candidatul la Președinție, în timp ce PDL a venit cu sediul. Atanasiu mai spune că prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu nu va fi premierul unui guvern liberal, deși există o înțelegere politică în acest sens.

Atanasiu: Recunosc afirmațiile, nu și contextul. Nu îl numesc eu premier pe Predoiu

Co-președintele PNL, Alina Gorghiu, a cerut scuze în fața celor care s-au simțit lezați de afirmațiile lui Atanasiu.

"Regret că spațiul public a fost contaminat cu mesajul că în PNL există neînțelegeri. Îmi eu scuze ca și (sic!) copreședinte al PNL dacă cineva s-a simțit, din partea cetățenilor care au urmărit discuțiile, din partea membrilor noștri de partid vexați sau lezați de cele auzite. Mesajul meu foarte ferm pentru cei din PNL este că orice derapaj și orice declarație care afectează ideea de fuziune și de unitate a PNL va fi în mod clar sancționată, dar vă asigur că relația dintre mine și Vasile Blaga este una nu doar politic bună, dar avem o relație personală foarte bună. Relația dintre mine și Predoiu este la fel de bine", a spus Gorghiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel