În precedentul editorial am încercat să atrag atenția asupra efectelor ce le poate avea asupra economiei românești tendința de schimbare a actualului model politic european. Îmi voi continua analiza aducând în discuție un alt factor de influență, acela al schimbărilor de natură geo și ecopolitică.
Criză economică și financiară a marcat, din punctul meu de vedere, începutul unei noi etape a funcționării sistemului economic mondial, caracterizată prin tendința regândirii, chiar reevaluării, a unora dintre cele mai importante principii și comandamente ale conceperii și construirii ansamblului economic mondial de după cel de-Al Doilea Război Mondial. În termeni doctrinari, am putea spune că se remarcă tendința reevaluării gândirii neo liberale în sensul conștientizării nu numai a eșecurilor pe care le are în transformarea pieței globale într-un spațiu în care interdependențele economice ar fi trebuit să elimine orice conflict armat, dar și al pericolelor iminente pe care le va genera prin incapacitatea ei conceptuală de a rezolva probleme esențiale ale viitorului cum ar fi: accesului la resurse minerale, energetice, de apă și alimentare, a inegalităților sau ale protecției mediului.
Filozofia progresului și a dezvoltării ar sugera antamarea unui proces de corijare și de perfecționare a modelului neo liberal dar, paradoxal, se prefigurează nu o tendință în acest sens, ci una contrară, de reversibilitate a fenomenului economic. Se remarcă o revenire asupra dinamicii fenomenului nu în esența sa, ci în schimbarea direcției sale.
Astfel, ceea ce se considera ca fiind ireversibil în evoluția ansamblului economic mondial, apare azi ca fiind reversibil prin întoarcerea la punctul istoric inițial de pornire. Evident, este nu numai " o repliere" de avarie în fața unor dificultăți de natură geopolitică sau ca efecte ale crizei economice, dar și o consecință a mediocrității actualei politicii occidentale, incapabilă să construiască un nou model de dezvoltare compatibil cu schimbările de mediu, de dinamică socială sau de natură geopolitică.
Iată doar două exemple: Dacă procesul globalizării era cosiderat extrem de benefic perioadei post coldwar, astăzi recunoașterea nu numai a nerealizărilor, dar și a pericolelor sale pentru cei ce l-au promovat nu mai este un secret la nivelul cancelariilor occidentale iar ofensiva ideologică a deglobalizării (demondializare) a căpătat un loc important chiar în pozițiile oficiale ale unor leaderi de talia lui Francois Hollande, Matteo Renzi, David Cameron sau Martin Schulz. Dacă procesul delocalizării era considerat una dintre cele mai importante forme de valorificare a capitalului, în prezent se consideră că este reversibil, iar relocalizarea face parte din cele mai importante programe de guvernare din occidental european, în contextul revenirii și asupra rolului industriei, dezindustrializarea fiind reversibilă prin reindustrializare. Ca o consecință, nici politica liberului schimb nu mai este ireversibilă, protecționismul fiind din ce în ce mai curtat de către decidenții politici occidentali. Dificultățile întâmpinate în calea deschiderii pieței muncii sunt o dovadă în acest sens. La nivelul Uniunii Europene aceste două reversibilități se evidențiază prin o altă reversibilitate, aceea a tendinței de revenire la o mai mare importanță a rolului statului național în promovarea politicii economice în comparație cu cel al comunității, considerată încă de către întemeietorii săi ca fiind pe un trend ireversibil de putere suprastatală. Este interesantă în acest sens o declarație recentă a unei personalități cu o largă recunoaștere internațională, preşedintele Institutului European de Relaţii Internaţionale (IERI) din Bruxelles, Irnerio Seminatore, care spunea că: " S-a vrut o Europa depolitizată, cu armistiţii între naţiunii. Idealismul era că vom deveni un singur popor, european. Un stat european. Nu e cazul acum. Naţiunile există şi chiar s-au îndepărtat de visul european. Au crescut şomajul, toate acestea au fost în detrimentul naţiunii. Toate deciziile revin naţiunilor. E o tendinţă istorică. Mondializarea a încheiat un ciclu, acela fals de a produce o umanizare a condiţiei omului şi societăţii pe baza unei false ideologii, anume drepturile omului.Sunt două false mişcări - mondializarea şi Uniunea Europeană". Insist asupra unui element care ar trebui bine înțeles. Este aspectul de tendință, ceea ce înseamnă că evoluțiile menționate nu sunt nici imediate, nici bruște, nici rectilinii și nici sigure. Sunt însă previzibile și din acest motiv, România ar trebui să țină seama de ele. Dacă lederi politici sau de opinie occidentali le menționează frecvent în ultima perioadă, o fac pentru că stau la baza unei viziuni, a unei pregătiri pe care economiile occidentale o realizează pentru preîntâmpinarea efectelor negative ale acelor reversibilități. (vezi : Lawrence Summer: " Why stagnation might prove to be new normal" (2013); J. Ostry, A. Berg, Ch. Tsangarides: " Redistribution, ineguality and sustainable growth. Reconsidering the evidence (2011); C. Blot, J. Creel, X. Timbeau "L,'austerite maniaco-drepresive, parlonen!"(2014); "Mondialisation&Demondialisation" (2014).
Clasa politică română ar trebui să înțeleagă cât mai repede și cât mai profund importanța și gravitatea schimărilor de model și de viziune la nivelul ansamblului economic mondial din care, de bine sau de rău, facem și noi parte. Trebuie depășit momentul "viziunii de azi până mâine" și al preocupărilor exclusiv electorale, trebuie redus acordul cu FMI de la nivelul de "ghid al guvernării" la cel de simplu instrument al consolidării fiscale. Trebuie să existe o viziune strategică pe termen lung fără de care nu putem fi pregătiți schimbării iminente a modelului ultimilor decenii. Dacă marile principii ale dezvoltării globale de sorginte neo liberală vor fi reversibile (foarte probail în viitorii zece ani) războiul rece economic este inevitabil. Noi cu ce ne vom apăra? Cu CFR marfă și cu batalioane de băieți deștepți!?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
