WTA. Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian au pierdut în ultimul tur al calificărilor la Taşkent

Tenis
Tenis

Jucătoarele române de tenis Ana Bogdan şi Jaqueline Adina Cristian au pierdut meciurile susţinute, duminică, în ultimul tur al calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Taşkent (Uzbekistan), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.

Ana Bogdan (26 ani, 143 WTA) a fost învinsă de britanica Harriet Dart (23 ani, 132 WTA) cu 3-6, 6-3, 6-3, după două ore şi 15 minute de joc. Dart şi-a luat astfel revanşa după ce românca se impusese cu 6-3, 6-1 în primul tur la US Open, anul acesta.

Jaqueline Cristian (21 ani, 214 WTA), care în primul tur al calificărilor a beneficiat de abandonul Mihaelei Buzărnescu, după primul set, câştigat cu 6-4, a fost întrecută de belarusa Olga Govorţova (31 ani, 212 WTA) cu 6-4, 4-6, 6-1, în exact două ore de joc. Bogdan şi Cristian vor primi fiecare câte 1.285 dolari şi 12 puncte WTA.

Pe tabloul principal de simplu se află trei românce: Sorana Cîrstea, cap de serie numărul opt, va juca în primul tur cu cehoaica Denisa Allertova, Monica Niculescu o va înfrunta pe uzbeca Nighina Abduraimova, iar Irina Begu va primi replica unei adversare venite din calificări. Două românce au cucerit titlul la Taşkent, Cîrstea în 2008 şi Begu în 2012. Raluca Olaru a ieşit de două ori campioană la dublu, în 2008 şi 2016.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel