Vrancea: Suspiciune de pestă porcină la Homocea

Un nou caz de Pestă Porcină Africană a fost înregistrat în comuna Homocea, judeţul Vrancea, după ce două animale dintr-o gospodărie din satul Lespezi s-au îmbolnăvit, iar proprietarul animalelor a solicitat sprijinul autorităţilor, potrivit primarului localităţii, Vasile Petrea.

'Proprietarul a doi porci a solicitat ajutorul medicului veterinar după ce animalele au dat semne de boală. Medicul a anunţat autorităţile sanitar-veterinare, care au prelevat probe pentru analiză şi le-au trimis către laboratorul de la Bucureşti. Animalele din gospodărie au fost deja sacrificate şi incinerate, iar în zonă au fost dispuse măsurile ce se impun', a declarat, pentru AGERPRRES, primarul Vasile Petrea.

În cursul zilei de luni, la sediul Prefecturii Vrancea, a avut loc o şedinţă a Comitetului Local de Combatere a Bolilor, care a aprobat planul de măsuri stabilit pentru combaterea evoluţiei PPA la Homocea, precum şi măsurile care se vor aplica în zona de restricţie. Acesta este al treilea caz de pestă porcină înregistrat în comună. Ultimul caz confirmat datează din 18 septembrie, când 14 porci dintr-o exploataţie agricolă au fost sacrificaţi şi incineraţi, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel