Venezuela: Reprezentanţi ai opozantului Juan Guaido, vizaţi de o anchetă pentru delapidare

Procurorul general al Venezuelei, un fidel al preşedintelui Nicolas Maduro, a anunţat marţi deschiderea unei anchete pentru delapidare contra a doi reprezentanţi ai opozantului Juan Guaido, suspectaţi că au deturnat fonduri destinate unor militari venezueleni care au fugit în Columbia, relatează AFP.

Rossana Barrera şi Kevin Rojas urmează să fie inculpaţi în curând pentru 'spălare de bani, corupţie şi conspiraţie criminală', a declarat procurorul Tarek William Saab în cursul unei intervenţii televizate. Cei doi au fost desemnaţi de Juan Guaido pentru a se ocupa de coordonarea ajutorului financiar destinat soldaţilor venezueleni care au dezertat în februarie şi au traversat frontiera pentru a se refugia în oraşul columbian Cucuta.

La acea dată, opozanţii preşedintelui socialist Nicolas Maduro au încercat, fără succes, să aducă ajutor umanitar în Venezuela în special trecând frontiera cu Columbia. La sfârşitul săptămânii, Juan Guaido, pe care peste 50 de ţări îl recunosc ca preşedinte interimar al Venezuelei, a spus că a solicitat o anchetă autorităţilor columbiene asupra acestor acuzaţii.

De asemenea, el i-a demis din funcţie pe Rossana Barrera şi Kevin Rojas. Liderul opoziţiei a mai afirmat că fondurile care ar fi fost deturnate, circa 90.000 de dolari, proveneau din donaţii private, şi nu din ajutorul internaţional destinat venezuelenilor, care se confruntă cu cea mai gravă criză economică şi socială din istoria recentă a ţării lor. Afacerea a izbucnit vineri când site-ul Panam Post a spus că a intrat în posesia unor facturi dovedind că delegaţii lui Juan Guaido au făcut cheltuieli exagerate în Columbia cu banii destinaţi dezertorilor, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel