Vasi Rădulescu, clipe grele: 31 de ore fără să închid un ochi

Vasi Rădulescu
Vasi Rădulescu

Dr. Vasi Rădulescu a postat pe pagina de Facebook un mesaj cutremurător, care face referire la orele istovitoare de muncă și capacitatea de a munci până la epuizare.

Mai jos redăm postarea dr. Vasi Rădulescu:

"Am venit la spital ieri dimineață la șapte. Am preluat garda la ora opt și am alergat prin toate secțiile, ocupându-mă de cazuri nu tocmai ușoare. Seara, am monitorizat o pacientă extrem de agitată, cu dureri intense și o diselectrolitemie severă. Eram în terapia cardio și mă cheamă garda: o domnișoară venise la 23:30 pentru că simțea niște ace în pielea capului, de o lună de zile. Vă imaginați cu ce bucurie a trebuit să las pacienta critică în care pompam tot felul de substanțe și să cobor pentru un caz care nu reprezintă nicio urgență și n-are nicio treabă cu camera de gardă. Dacă nu o vedeam, puteam să fiu reclamat. Dacă mă duceam în douăzeci de minute, intra de cincizeci de ori că de ce nu o vede cineva mai repede. Astea se petrec zilnic.

VEZI ȘI Medicul Rădulescu, criticat după un mesaj: Am zis că președintele...

Am schimbat garda azi la opt și am trebăluit până la două. 31 de ore fără să închid un ochi. Îmi fac acum recapitularea și știu, toți îmi zic că sunt tânăr și pot, dar rămân perplex efectiv cum de reușesc să duc la capăt cu brio toate maratoanele astea, toate luptele, deciziile la secundă și prelucrările de prezentări cu boli imaginate printre urgențele reale.

Am mai zis-o, cât timp am cafea și neuroni, o să fie bine. O să fie și mai bine când oamenii vor învăța ce înseamnă o cameră de gardă și vor înțelege că medicul ăla duce niște lupte care îl termină psihic și fizic într-o tură cât pe ei în cinci luni. Sănătoși să fim.
V.
PS: întâmplare de acum trei ani, dar mereu actuală, din păcate", a scris Vasi Rădulescu pe Facebook.

CITEȘTE ȘI Medicul Vasi Rădulescu, în Franța: E strigător la cer!


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23