Vacanță în Grecia. REVOLTĂ după ce s-a deschis granița Kulata: ”Bătaie de joc!”. Care e adevărul

Unii turiști își exprimă revolta față de cum sunt tratați la vama Kulata. De la miezul nopții, a fost redeschisă vama terestră a Greciei, singura pentru turiști. Sunt obligatorii codul QR și testul COVID negativ realizat în țară. 

”Azi, la ora 15, am ajuns în vamp și degeaba le-am arătat testul PCR. Am fost amenințat, printre cuvinte urâte, că dacă nu accept și testarea lor pe marginea șoselei cu aceeași pereche de mănuși la toată lumea, mă întorc în Bulgaria. Aveau o masă plină de eprubete ținute în căldură și cine știe dacă știau și ale cui și cum sunt. Bătaie de joc. Așa suntem tratați deoarece reprezentanții MAE nu iau atitudine. În fața mea, era o mașină de Germania care venea tot din Bulgaria și a fost lăsată să treacă fără nici o testare.” a scris un turist român pe grupul Forum Grecia. 

În vreme ce unii turiști i-au dat dreptate, alții au considerat că turiștii români se plâng prea mult de măsurile impuse de Grecia. 

În realitate, situația stă astfel: Grecia cere completarea PLF, în urma căreia veți primi un cod QR în ziua în care urmează să ajungeți în Grecia, imediat după ora 00:00. Statul elen cere pentru fiecare turist acest cod QR, iar de astăzi cere și rezultatul unui test PCR negativ pentru COVID. Totodată, Guvernul grec a precizat că va continua să facă, la întâmplare, teste pentru COVID-19 la graniță. 

Vezi aici mai mult: Vacanță în GRECIA, modificare! Tot ce trebuie să știți despre PLF, QR, testul COVID

Chiar în aceste momente, Guvernul elen se află într-o ședință extraordinară în care se stabilesc noi măsuri, din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel