US Open - Ana Bogdan, în turul al doilea al calificărilor

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a învins-o marţi pe americanca Bethanie Mattek-Sands, cu 7-5, 7-5, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.

Bogdan (26 ani, 147 WTA) s-a impus după două ore şi 11 minute în faţa veteranei americane (34 ani, 436 WTA), specialistă la dublu (58 WTA). Mattek-Sands a reuşit 8 aşi, faţă de 4 ai româncei, care a făcut diferenţa la mingile de break (3/10 faţă de 1/9).

Ana Bogdan şi-a luat revanşa după ce în 2015 era învinsă de americancă în optimi la Florianopolis, cu 6-2, 6-3.

Următoarea adversară a româncei va fi australianca Ellen Perez (23 ani, 164 WTA). Ana Bogdan a câştigat singurul meci direct, în 2017, în calificări la Australian Open, cu 6-2, 7-6 (7).

Celelalte două românce ajunse în turul secund al calificărilor la Flushing Meadows sunt Irina Begu, care va juca miercuri contra slovacei Jana Cepelova, şi Gabriela Ruse, care o va înfrunta pe italianca Jasmine Paolini.

În alte meciuri jucate marţi, Irina Bara şi Jaqueline Cristian au pierdut meciurile susţinute în primul tur.

Bara (24 ani, 192 WTA) a fost întrecută de belgianca Kirsten Flipkens (33 ani, 109 WTA), cu 6-3, 6-4, după o oră şi 37 de minute.

Jaqueline Cristian (21 ani, 206 WTA) a fost învinsă de spaniola Georgina Garcia Perez (27 ani, 223 WTA) cu 3-6, 7-6 (3), 6-4, după două ore şi 9 minute. Românca a avut 6-5 în setul secund şi a servit pentru meci, dar iberica a reuşit să ducă setul în tiebreak şi să se impună. Garcia Perez a reuşit 15 aşi, dar a făcut şi 9 duble greşeli.

Ana Bogdan şi-a asigurat 20 de puncte WTA şi 18.000 de dolari, în timp ce Bara şi Cristian vor primi fiecare 11.000 de dolari şi 2 puncte WTA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel