Primar, condamnat la 7 ani pentru corupție

Acuzat pentru corupție și legături cu Mafia, fostul primar al Romei a fost condamnat la șapte ani de închisoare. 

Gianni Alemanno, primar al Romei între 2008 şi 2013 a fost condamnat luni la şase ani de închisoare pentru corupţie în scandalul "Mafia Capitale" privind infiltrări mafiote în administraţia capitalei italiene, relatează AFP şi dpa.

"Sunt nevinovat, am spus întotdeauna şi o voi repeta în faţa judecătorilor în apel. Cu siguranţă vom prezenta un recurs (...), a reacţionat Alemanno.

Acest proces survine după scandalul Mafia Capitale, care a şocat opinia publică în Italia în 2015. Ancheta a descoperit o reţea vastă, din care făceau parte 46 de persoane, infractori dar şi antreprenori şi politicieni infiltraţi în municipalitatea din Roma.

Şeful reţelei a fost Massimo Carminati, fost militant extremist de dreapta condamnat deja pentru apartenenţă la un grup infracţional din capitală în anii '80.

Potrivit acuzării, principalul lui colaborator era Salvatore Buzzi, şeful unei firme care lucra pentru municipalitatea din Roma, mediator între lumea politică şi cea obscură gestionată de Carminati.

Într-un proces separat, cei doi bărbaţi au fost deja condamnaţi în septembrie 2018, Massimo Carminati la 14 ani şi jumătate şi Salvatore Buzzi la 18 ani şi 4 luni.

Bani de la Mafie

Alemanno este suspectat că a primit 125.000 de euro de la Buzzi: 75.000 pentru întâlniri electorale, 40.000 pentru Fundaţia sa Italia Nouă şi 10.000 de euro plătiţi în numerar de către un intermediar, potrivit parchetului.

Fostul primar este acuzat că a favorizat în schimb numirea unui apropiat al lui Buzzi într-o funcţie de conducere a unei societăţi comunale şi că a deblocat plata unor sume datorate cooperativelor lui Buzzi prin intermediul unei alte societăţi deţinute de municipalitatea din Roma.

Vezi și: Bazilica San Paolo din Roma, ocupată de romi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel