Turneul Campioanelor - Bianca Andreescu, rezultat RMN. Kenin intră în joc

Bianca Andreescu a primit rezultatul examenului RMN pe care l-a făcut în urma accidentării la genunchi, de marți.

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu şi-a anunţat, joi, retragerea de la Turneul Campioanelor la tenis, care are loc la Shenzhen (China), din cauza unei accidentări la genunchiul stâng, potrivit WTA.

''Am făcut un RMN joi pentru a verifica genunchiul după meciul de aseară (cu Karolina Pliskova, n. red.) şi, din nefericire, rezultatul arată că trebuie să mă retrag'', a declarat Andreescu.

Americanca Sofia Kenin o va înlocui pe Andreescu în Grupa Violet, la ultimul meci, de vineri, contra ucrainencei Elina Svitolina, deţinătoarea trofeului. Svitolina este virtuală câştigătoare a grupei, iar pentru locul al doilea se luptă Simona Halep şi Karolina Pliskova (Cehia).

Bianca Andreescu a fost învinsă de Simona Halep cu 3-6, 7-6 (8-6), 6-3, luni, în primul său meci de la Shenzhen, dar a fost nevoită să abandoneze în a doua partidă, cu Karolina Pliskova, după ce jucătoarea cehă a câştigat primul set cu 6-3.

Andreescu, revelaţia anului 2019, este a doua jucătoare care se retrage de la Turneul Campioanelor din acest an, după japoneza Naomi Osaka, aceasta declarând forfait după primul său meci jucat în Grupa Roşie, câştigat în faţa cehoaicei Petra Kvitova. Locul său a fost luat de olandeza Kiki Bertens.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26