Sorana Cîrstea a învins-o pe Venus Williams și s-a calificat în optimi la Strasbourg (WTA) / Video

Sorana Cîrstea a învins-o pe Venus Williams și s-a calificat în optimi la Strasbourg (WTA) / Video
Sorana Cîrstea a învins-o pe Venus Williams și s-a calificat în optimi la Strasbourg (WTA) / Video

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Strasbourg, dotat cu premii totale de 189.708 euro, luni seara, după ce a învins-o pe americanca Venus Williams, cu 6-1, 2-6, 6-1. 

Sorana Cîrstea (31 ani, locul 61 WTA) a avut nevoie de o oră şi 45 de minute pentru a obţine prima sa victorie din carieră în faţa celebrei americance (40 ani,  locul 104 WTA).

Venus Williams a câştigat primele trei meciuri directe cu Sorana, în 2010, cu 6-4, 6-3, în turul al doilea la Miami, în 2018, cu 6-3, 6-4, în turul al doilea la Indian Wells, şi tot în 2018, cu 7-6 (4), 6-4, la Montreal, în turul al doilea.

VIDEO:

Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 3.653 euro şi 30 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe chinezoaica Shuai Zhang, a cincea favorită, care a dispus cu 7-5, 6-4 de japoneza Misaki Doi. Singura confruntare dintre Cîrstea şi Zhang (32 ani, 41 WTA) a avut loc în 2008, la Cuneo (Italia), Sorana câştigând în primul tur cu 6-3, 4-6, 6-3.

Rezultatele înregistrate luni în primul tur:

Bianca Andreescu (Canada/N.1) - Andrea Lazaro Garcia (Spania) 6-1, 6-2 Maryna Zanevska (Belgia) - Iulia Gatuka (Belarus) 6-2, 6-1 Sorana Cîrstea (România) - Venus Williams (SUA) 6-1, 2-6, 6-1 Shuai Zhang (China/N.6) - Misaki Doi (Japonia) 7-5, 6-4 Iulia Putinţeva (Kazahstan/N.4) - Rebecca Peterson (Suedia) 6-4, 3-6, 7-6 (7/2) Jil Teichmann (Elveţia) - Ana Blinkova (Rusia) 6-2, 6-3 Barbora Krejcikova (Cehia/N.5) - Oceane Dodin (Franţa) 6-3, 3-0 (abandon Dodin) Caroline Garcia (Franţa) - Zarina Dias (Kazahstan) 7-5, 6-2.

Bianca Andreescu, calificată în optimi

De asemenea, jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu (7 WTA, principala favorită) s-a calificat luni în optimile de finală ale turneului WTA de tenis de la Strasbourg, dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, după ce a trecut lejer, în două seturi, 6-1, 6-2, de Andreea Lazaro Garcia (Spania, 279 WTA, venită din calificări).

Andreescu a avut nevoie de doar o oră pentru a-şi adjudeca victoria, ea având un as şi făcând trei duble greşeli, în timp ce adversara sa nu a reuşit niciun as şi a comis patru duble greşeli.

În runda următoare, Andreescu o va întâlni pe belgianca Maryna Zanevska (259 WTA). Belgianca, venită şi ea din calificări, a eliminat-o pe belarusa Iulia Hatouka (280 WTA) cu 6-2, 6-1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel