Tenis: Djokovic a trecut uşor de primul tur la Roland Garros

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 1 mondial, care încearcă să câştige la Roland Garros al patrulea turneu de Mare Şlem consecutiv, a trecut uşor luni de primul tur, 6-4, 6-2, 6-2, de polonezul Herbert Hurcakz, locul 44 ATP. 

Deşi meciul cu un jucător ce a atins sferturile de finală la Indian Wells în acest an se anunţa complicat, Djokovic nu i-a lăsat nicio şansă polonezului. După ce a arătat uşor obosit în finala pierdută în faţa lui Nadal la Roma acum ceva mai mult de o săptămână (6-0, 4-6, 6-1), sârbul s-a refăcut şi pare pregătit pentru ce va urma, comentează AFP, citat de Agerpres.

'Este un turneu foarte lung, de două săptămâni. Am ambiţii foarte înalte aici, dar trebuie să rămân concentrat asupra meciului următor', a reacţionat sârbul după victoria sa. Următorul său adversar va fi lucky loser-ul elveţian Henri Laaksonen (104 ATP), care a trecut de spaniolul Pedro Martinez 6-1, 6-0, 7-6 (4). Acest meci ar trebui să-i permită sârbului să continue să se pună la punct.

Rezultate înregistrate luni în primul tur al probei masculine de simplu: Novak Djokovic (Serbia/N.1) - Hubert Hurkacz (Polonia) 6-4, 6-2, 6-2 Henri Laaksonen (Elveţia) - Pedro Martinez (Spania) 6-1, 6-0, 7-6 (7/4) Gilles Simon (Franţa/N.26) - Serghei Stahovski (Ucraina) 6-3, 6-3, 6-4 Borna Coric (Croaţia/N.13) - Aljaz Bedene (Slovenia) 6-1, 6-7 (4/7), 6-4, 6-4 Roberto Carballes (Spania) - Alexandre Muller (Franţa) 6-4, 6-4, 6-2 Filip Krajinovic (Serbia) - Frances Tiafoe (SUA/N.32) 6-2, 4-6, 6-3, 3-6, 6-0 Stan Wawrinka (Elveţia/N.24) - Jozef Kovalik (Slovacia) 6-1, 6-7 (3/7), 6-2, 6-3 Christian Garin (Chile) - Reilly Opelka (SUA) 7-6 (7/0), 7-5, 7-6 (9/7) Alex De Minaur (Australia/N.21) - Bradley Klahn (SUA) 6-1, 6-4, 6-4 Pablo Carreno (Spania) - Joao Sousa (Portugalia) 6-3, 6-1, 6-2 Pierre-Hugues Herbert (Franţa) - Daniil Medvedev (Rusia/N.12) 4-6, 4-6, 6-3, 6-2, 7-5 Juan Ignacio Londero (Argentina) - Nikoloz Basilaşvili (Georgia/N.15) 6-4, 6-1, 6-3 Richard Gasquet (Franţa) - Mischa Zverev (Germania) 6-3, 6-4, 6-3 Corentin Moutet (Franţa) - Aleksei Vatutin (Rusia) 6-4, 7-6 (8/6), 6-4 Guido Pella (Argentina/N.19) - Guido Andreozzi (Argentina) 7-6 (7/2), 6-4, 1-6, 6-1 Miomir Kecmanovic (Serbia) - Denis Kudla (SUA) 6-0, 6-7 (7/9), 5-7, 6-3, 6-4 Yannick Maden (Germania) - Kimmer Coppejans (Belgia) 7-6 (7/0), 7-5, 6-3 Rafael Nadal (Spania/N.2) - Yannick Hanfmann (Germania) 6-2, 6-1, 6-3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel