Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat că va dezvălui miercurea viitoare data oficială a recunoașterii unui stat palestinian de către Madrid, eliminând astfel orice posibilitate de recunoaștere pe 21 mai.
"Ne coordonăm cu alte ţări", a afirmat Sanchez în timpul unui interviu televizat, pentru a clarifica de ce Spania nu va recunoaște un stat palestinian chiar marți, așa cum a fost sugerat de Josep Borrell, șeful diplomației europene.
Josep Borrell a menționat săptămâna trecută într-un interviu acordat unui post de radio spaniol că a fost informat de către ministrul spaniol de externe, Jose Manuel Albares, că data stabilită este 21 mai, care pică într-o zi de marți.
Șeful diplomației europene nu a detaliat cu care țări se poartă discuțiile în legătură cu acest subiect, însă luna trecută premierul spaniol a emis împreună cu colegii săi din Irlanda, Slovenia și Malta un comunicat comun la Bruxelles, în care și-au exprimat intenția de a recunoaște un stat palestinian.
Marți, ministrul irlandez de externe, Micheal Martin, a confirmat că Dublinul "va recunoaşte statul Palestina înainte de sfârşitul acestei luni", fără a specifica o dată exactă.
Până în prezent, procedura luată în considerare este cea a unui decret adoptat marți de miniștrii spanioli. Premierul Sanchez, care urmează să țină un discurs în fața Congresului a doua zi, a asigurat că va profita de această oportunitate pentru a "clarifica" data exactă la care Madridul urmează să recunoască un stat palestinian, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu