Sorana Cîrstea și Irina Begu în turul al doilea la US Open. Orele de începere ale partidelor. Halep - răzbunată

România  mai are în turneul de la US Open  doar pe Sorana Cîrstea și Irina Begu, după ce Gabriela Ruse a fost eliminată, miercuri,   în turul al doilea de Cocco Gauf, scor 2-6. 6-7.

Sorana Cîrstea va deschide ziua de joc pe terenul numărul 11, de la ora 18, ora României. Aflată pe locul 37 WTA, Sorana  o va întâlni în turul secund pe favorita numărul 13, Belinda Bencic, semifinalistă la ediția din 2019 a turneului newyorkez.

Sorana Cîrstea și Belinda Bencic s-au întâlnit până acum de două ori în circuitul WTA, iar sportiva noastră s-a impus de fiecare dată. Ultima  confruntare directă a celor două sportive a avut loc la Cincinnati, anul acesta, când Sorana s-a impuscu scorul de 6-2, (3) 6-7, 6-4, în turul inaugural.

Înainte de acest meci, ele s-au mai întâlnit și la Melbourne (Grampians Trophy) în 2021, când tot Sorana s-a impus cu scorul de 7-5, 6-2.

Irina Begu pleacă favorită în meciul cu sportiva din China, Yue Yuan, aflată pe locul 142 WTA. Meciul dintre Begu și Yuan e programat al doilea pe terenul numărul 11, în jurul orei 19.30, chiar după încheierea partidei Cîrstea – Bencic.

Irina Begu se află la  prima întâlnire directă cu Yue Yuan, care a trecut în runda inaugurală la New York de australianca Jaimee Fourlis.

Ucraineana Daria Snigur (124 WTA), cea care a eliminat-o de la US Open 2022 în primul tur pe Simona Halep, a fost eliminată în runda a doua de o jucătoare aflată dincolo de locul 100 mondial.

Astfel, după ce a produs cea mai mare surpriză din primul tur la US Open, Daria Snigur a părăsit competiția la următorul meci, fiind învinsă în două seturi, scor 6-3, 7-6, de canadianca Rebecca Marino (106 WTA).

În faza următoare, Rebecca Marino o va întâlni pe chinezoaica Shuai Zhang.

Eșec  la dublu

Echipele forrmate de ​Irina Begu și Raluca Olaru, precum și de Irina Bara și Ekaterine Gorgodze (Georgia) au fost eliminate în primul tur al probei de dublu din cadruli US Open.

Begu şi Olaru au fost învinse de Aliona Bolsova/Ulrikke Eikeri (Spania/Norvegia), scor 4-6, 6-3, 6-3, într-o partidă care a durat două ore şi 22 de minute.

Bara și Gorgodze au fost învinse de Tereza Mihalikova/Aliaksandra Sasnovich (Slovacia/Belarus), scor 6-4, 6-1, într-o oră și 28 de minute

Serena Williams, în turul al treilea de la US Open

Câștigătoare a 23 de titluri de Grand Slam, Serena, care va împlini 41 de ani pe 26 septembrie,  s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Flushing Meadows, după ce a învins-o pe Anett Kontaveit (a doua favorită), scor 7-6(4), 2-6, 6-2.

Pentru un loc în optimi, Serena Williams se va duela cu Ajla Tomljanovic (46 WTA), după ce australianca a trecut de rusoaica Evgeniya Rodina (fără clasament), scor 1-6, 6-2, 7-5.

Cu victoria obţinută în faţa estonei Anett Kontaveit, Serena Williams, aflată la turneul de rămas bun din tenis, a bifat victoria cu numărul 367 în turneele de Grand Slam. Doar Federer are mai multe, 369.

Vezi și: US Open 2022: Premii de peste 60 de milioane de dolari. Simona Halep în top câștiguri din tenis

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel