EXCLUSIV  SONDAJ. Bruno Ștefan: ”PNL, indiferent față de ortodoxie. Așa e perceput de public”. Precizări despre PSD și USR PLUS

În cadrul unui sondaj coordonat de Bruno Ștefan a reieșit că „PNL este un partid indiferent față de ortodoxie”.

„Chestionarul a fost uriaș! Am avut 100 și ceva de întrebări în sondaj. Am pus întrebări și despre credință, practici, despre cum este văzut Dumnezeu, dar și despre cum e percepută pandemia și cum sunt percepuți politicienii. Au ieșit niște profile care mi s-au părut importante. Starea de religiozitate corelează cu modul în care este percepută politica în România. Și partidele politice. De exemplu, mi-a ieșit că PNL este un partid indiferent față de ortodoxie. Așa este perceput de public, față de anul trecut, în care era mai degrabă ostil față de ortodoxie. Avem un partid formal față de ortodoxie, PSD, care urmează electoratul în mai mare măsură decât își asumă”, a spus Bruno Ștefan în cadrul interviului acordat DCNewsTV.

„Mai avem un partid care aproape pe toate palierele de analiză devine anti-ortodox, USR PLUS. (...) Radical la toate lucrurile la care biserica se pune împotrivă”, a mai spus acesta.

„S-au construit niște profile care sunt totuși semnificative. Asta nu înseamnă că nu au toate un electorat creștin ortodox”, a mai zis Bruno Ștefan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel