Ilan Laufer, fostul ministru pentru IMM-uri, în cadrul unui interviu acordat DCNews, a oferit informații importante despre programul Smart Start USA.
Smart Start USA urmărește crearea primului ecosistem românesc dedicat creșterii exportului si internaționalizării companiilor cu capital românesc, cu acces prioritar pe piața Statelor Unite ale Americii.
„Smart Start USA este un program care facilitează accesului companiilor cu capital românesc pe piețele externe, în principal Statele Unite ale Americii. Încercăm să creăm și un ecosistem în cadrul platformei Smart Start USA care să ușureze finanțarea companiilor cu capital românesc. Pe această cale, le mulțumesc partenerilor din program. Sunt trei bănci care susțin acest proiect", a spus Ilan Laufer.
Cu privire la acest proiect important, Ilan Laufer a explicat că există două direcții principale de acțiune. „Prima direcție este de a crea un ecosistem favorabil companiilor cu capital românesc pentru nevoile lor din piața autohtonă. A doua se referă la faptul că suntem primii care oferim un program organizat, dedicat întăririi relațiilor economice dintre România și SUA. Avem misiuni economice în Statele Unite și am reușit deja, în 2018, să avem o delegație foarte mare. Au fost peste 25 de companii românești, fiind cea mai mare delegație care a fost făcută de către un program privat”, a afirmat Ilan Laufer.
Totodată, a explicat că „Smart Start USA este un proiect non profit. Participarea companiilor românești la evenimentele din țară și la cele din Statele Unite este gratuită. Acolo au ocazia unică să intre în contact cu oameni de afaceri, cu parteneri, cu autorități locale, cu speakeri. De exemplu, la New York, anul trecut, a vorbit chiar unul dintre foștii consilieri ai lui Donald Trump. A fost spectaculos!".
Mai multe despre acest program, precum și alte informații interesante, în link-ul de mai jos.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu