Simona Halep, primele declaraţii după eliminarea de la US Open: Îmi pare rău, dar asta este

Simona Halep a fost învinsă de Daria Snigur în primul tur al US Open, scor 2-6, 6-0, 4-6. 

"Consider că a jucat un tenis extraordinar, a făcut un meci foarte bun. Am jucat un pic sub presiune pentru că a avut niște mingi foarte precise, foarte aproape de linie, foarte apăsate... Nu prea a sărit mingea și a jucat destul de iute.

Aș putea să mai spun că nu am găsit soluții pentru meciul de astăzi și îmi pare rău că am pierdut, bineînțeles, dar adversara mea a jucat foarte bine astăzi și cred că a meritat să câștige pentru că pe final am făcut și niște greșeli destul de ușoare. Puteam să revin, nu se știa ce se putea întâmpla, dar nu am găsit soluția potrivită astăzi.

E o jucătoare foarte talentată, jocul ei mi-a pus cele mai mari probleme. Dă niște lovituri pe care nu prea le-am așteptat, nu am mai jucat niciodată împotriva ei. Are un tenis destul de ciudățel, dar destul de bun, pune presiune și lovește mingea din orice poziție, dă foarte bine.

Totul m-a surprins și, din păcate, nu am reușit să găsesc soluții astăzi. Îmi pare rău, dar asta este viața și ăsta e sportul, mergem înainte", a declarat Simona Halep, în exclusivitate pentru Eurosport.

Daria Snigur: Acest meci e pentru Ucraina 

"Sunt foarte fericită. E greu să spun ceva acum. Vreau să îi mulțumesc Simonei. Pentru mine a fost o experiență deosebită să joc împotriva ei.

Vreau să le mulțumesc celor care m-au sprijinit astăzi. Am dat ce am avut mai bun astăzi și am câștigat în final.

Meciul acesta este pentru Ucraina, pentru familia mea și pentru fanii mei. Vă mulțumesc încă o dată tuturor!", a spus Snigur, imediat după meci.

Halep, eliminată în primul tur

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă surprinzător de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4, luni, la New York, în prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului. Halep (30 ani, 7 WTA), a şaptea favorită a turneului, care venea după un titlu WTA 1.000 obţinut la Toronto, s-a înclinat după o oră şi 40 de minute în faţa unei jucătoare tinere, de 20 de ani, care ocupă doar locul 124 în lume. Halep a fost de nerecunoscut în primul set, în care nu a găsit antidot pentru jocul ucrainencei. Snigur a avut 3-0, 5-1 şi s-a impus cu 6-2, în doar 30 de minute.

Setul secund a fost parcă desprins din alt meci, Halep făcându-şi jocul obişnuit, dominând adversara şi câştigând cu un sec 6-0 după 24 de minute. În decisiv, Halep a greşit din nou foarte mult, Snigur şi-a revenit după contra suferită în actul secund şi a condus cu 2-0 şi 5-1, românca s-a apropiat la un singur ghem pe tabelă, 4-5, dar ucraineanca a reuşit să încheie conturile cu 6-4. Halep a reuşit 3 aşi, ambele jucătoare au făcut câte 3 duble greşeli, românca a avut procentaje superioare la ambele servicii, chiar şi la mingile de break, încheind cu mai multe puncte la total, 76-70. Halep a avut mai multe mingi direct câştigătoare (winners), 13-11, dar şi mai multe erori neprovocate, 30-27.

Este pentru a patra oară când Halep pierde în primul tur la Flushing Meadows (2010, 2017, 2018, 2022), după ce anul trecut a ajuns până în optimile de finală. Cel mai bun rezultat al său la New York rămâne semifinala din 2015. Halep va primi 80.000 de dolari şi 10 puncte WTA pentru participarea la US Open. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel