Simona Halep, ACCIDENTATĂ. S-a RETRAS din turneul de la Indian Wells

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Simona Halep s-a retras din turneul de la Indian Wells din cauza unei accidentări.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a retras vineri din turneul de la Indian Wells, care va începe începe săptămâna viitoare în California, din cauza unei accidentări, potrivit site-ului WTA.

Halep a câştigat în 2015 primul său titlu Premier Mandatory la Indian Wells, după o finală cu sârboaica Jelena Jankovic, în care pierduse primul set.

Ce spune Simona Halep

"Sunt incredibil de dezamăgită că trebuie să mă retrag de la 2020 BNP Paribas Open," a declarat campioana de la Wimbledon. "Din nefericire, accidentarea la picior pe care am suferit-o înaintea turneului de la Dubai încă îmi face probleme şi nu voi reuşi să mă recuperez în timp pentru a călători la Indian Wells", a precizat Halep.

"Este fără îndoială unul dintre momentele de vârf ale calendarului tenisului mondial pentru mine şi va fi trist că îl ratez, dar voi reveni în 2021, a adăugat Halep, citează Agerpres.

Și Angelique Kerber va lipsi din cauza unei accidentări

Şi finalista de anul trecut, germanca Angelique Kerber, a anunţat că va lipsi de la ediţia din acest an, fiind şi ea accidentată la un picior. Kerber, învinsă anul trecut de Bianca Andreescu, va rata şi turneul de la Miami, având nevoie de mai mult timp pentru recuperare.

La ediţia de anul acesta a turneului de la Indian Wells vor participa 73 din primele 80 de jucătoare ale lumii, conform clasamentului WTA de luna trecută.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel