Serena Williams, rezultat final în primul meci oficial după absența îndelungată

Jucătoarea americană de tenis Shelby Rogers, ocupanta locului 116 în ierarhia mondială, a produs surpriza turneului WTA de la Lexington (Kentucky), dotat cu premii totale în valoare de 202.250 de dolari, reuşind să o elimine pe principala favorită, compatrioata sa Serena Williams, în faţa căreia s-a impus în trei seturi, 1-6, 6-4, 7-6 (7/5), după mai mult de două ore de joc.

Serena Williams, revenită în circuit cu ocazia acestei competiţii, după pauza forţată de mai multe luni generată de pandemia de coronavirus, reuşise să o învingă în turul precedent pe sora sa mai mare, Venus Williams, la capătul unui alt meci epuizant (3-6, 6-3, 6-4).

De menţionat că fostul lider al clasamentului WTA, în vârstă de 38 ani, nu mai pierduse în faţa unei adversare aflate mai jos de Top 100 de la ediţia 2012 a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, când s-a înclinat în faţa franţuzoaicei Virginie Razzano.

Obiectivul principal al Serenei Williams în acest sezon în reprezintă US Open, unde speră să cucerească trofeul şi să îşi treacă în palmares al 24-lea titlu de Grand Slam. Ea va lua parte, săptămâna viitoare, la turneul de la Cincinnati, care se va juca anul acesta la New York, în "bula" securizată de la Flushing Meadows, care va găzdui apoi şi Openul Statelor Unite (31 august - 13 septembrie).

Rezultate înregistrate în sferturile de finală la Lexington:
Shelby Rogers (SUA) - Serena Williams (SUA/N.1) 1-6, 6-4, 7-6 (7/5)
Jil Teichmann (Elveţia) - Catherine Bellis (SUA) 6-2, 6-4
Jennifer Brady (SUA) - Marie Bouzkova (Cehia) 6-1, 6-2

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel