Senatul a respins, marți, înfiinţarea unei agenţii specializate în recuperarea prejudiciilor provenite din infracţiuni. Proiectul de lege avea nevoie de 84 de voturi pentru adoptare, iar rezultatul înregistrat în plenul Camerei Superioare a fost următorul: 66 de voturi ”pentru”, 36 de voturi ”împotrivă” și 6 abțineri.
Deocamdată, nimeni nu a explicat de ce a fost respins proiectul Guvernului.
Senatul a fost prima cameră sesizată și urmează dezbaterile și votul din Camera Deputaților, care este cameră decizională.
[citeste si]
Săptămâna trecută, grupurile parlamentare au avut întâlniri pe această temă cu iniţiatorul propunerii, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.
Miercuri, după întâlnirea cu grupul parlamentar liberal, Robert Cazanciuc a afirmat că înfiinţarea unei agenţii specializate în recuperarea prejudiciilor provenite din infracţiuni va putea oferi autorităţilor statului suportul necesar. El a precizat că este nevoie ”de cineva care să asiste procesul de la un capăt la altul, din momentul identificării unor bunuri ce pot fi valorificate şi până la valorificarea efectivă”.
"Noi discutăm despre o Agenție suport pentru autoritățile statului, pentru proceduri penale și, atunci, pentru a fi eficienți, evident că trebuie să fie judecători și procurori în aceasta formă de cooperare, care însă nu va lua decizii în locul unui magistrat, ci doar va fi o Agenție de sprijin pentru a găsi cele mai adecvate forme de identificare a unor bunuri și de valorificare a lor, împreună cu autoritățile statului, cu ANAF, cu executorii judecătorești", a declarat ministrul Justiției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News