Marina Almășan a decis să pună capăt public atacurilor și controverselor iscate în urma despărțirii sale de Georgică Cornu.
După un an de hărțuire mediatică și două ordine de protecție obținute în instanță, realizatoarea TV a anunțat că nu va mai răspunde acuzațiilor și că doar avocatul său, Adrian Cuculis, va reprezenta oficial poziția sa în acest conflict.
„Cu aproape un an în urmă, am transmis presei un comunicat scurt, prin care anunțam că m-am despărțit de G. Cornu, manifestându-mi dorința unei despărțiri civilizate și a unei discreții a presei. La câteva zile de la publicarea comunicatului, G. Cornu a declanșat un întreg circ mediatic în jurul acestui subiect și o hărțuire a persoanei mele, cărora nu am reușit să le pun capăt decât apelând la justiție și obținând în instanță două ordine succesive de protecție, pe durata unui an.
Efectul a fost invers: o inflamare fără precedent a atacurilor lui G. Cornu în presa centrală și online, un șir interminabil de jigniri, minciuni ordinare și amenințări cu procese prin care mi se cer înapoi cadouri primite în timpul celor 12 ani de relație, toate acestea nefiind decât o materializare a repetatelor amenințări verbale și scrise, primite de mine în ultimii ani.
Fără să gândesc prea mult și acționând emoțional, am intrat în acest joc, încercând să demontez minciunile aruncate în spațiul public de acest om fără caracter. Din acest moment, însă, am decis să mă extrag cu totul din acest circ abject, întreținut de un personaj care nu mai face parte din viața mea și încearcă disperat să rămână în atenția publicului.
Am un avocat strălucit – pe domnul Adrian Cuculis – care va fi, de astăzi, singurul mandatat de mine să vorbească despre acest caz. Justiția este cea care, în baza probelor, va pune verdictul final.
Am muncit prea mult la cariera mea și la imaginea mea, îmi iubesc prea mult familia pentru a continua să mă las atrasă în această capcană. Trecutul e trecut, alegeri greșite facem cu toții, iar de astăzi am decis să mă setez pe viitor, pe valorile adevărate, cele care m-au condus întotdeauna în viață.
Mulțumesc presei pentru discreție și tact, considerând că deja, pe acest subiect, s-a spus tot ce se putea spune. Și le mulțumesc celor impresionant de mulți, care, în toată această perioadă, mi-au acordat susținerea lor”, a transmis Marina Almășan, producător TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Roxana Neagu