Scandal SUA-China. Pe cine au expulzat americanii

Statele Unite au expulzat 'în secret' doi diplomaţi chinezi care au încercat să pătrundă într-o bază militară din statul american Virginia în luna septembrie, conform The New York Times.

  Cel puţin unul dintre ei este suspectat de autorităţile americane de a fi agent chinez de informaţii, a adăugat cotidianul, care citează mai mulţi oficiali americani sub acoperirea anonimatului, evocând primele expulzări de diplomaţi chinezi pentru spionaj în ultimii peste 30 de ani.

Incidentul, pe fondul războiului comercial şi, dincolo de asta, al confruntării generale dintre primele două puteri economice ale planetei, a avut loc în septembrie într-o 'instalaţie sensibilă' în apropiere de Norfolk, Virginia, care adăposteşte forţe speciale, conform relatării ziarului american, preluat de AFP.


Doi diplomați chinezi și soțiile lor au forțat intrarea într-o bază militară din Norfolk, Virginia



Doi responsabili ai Ambasadei Chinei la Washington, însoţiţi de soţiile lor, s-au prezentat cu maşina la postul de control al bazei, dar, neavând autorizaţie, li s-a refuzat accesul de către agentul de serviciu care le-a cerut să părăsească locaţia. Însă în loc să plece, vehiculul a continuat drumul spre bază, scăpând de controlul militarilor americani şi, în final, a fost blocat de camioane care le-au blocat calea.

Motivul acestei tentative de intruziune nu a fost clarificat, însă responsabili americani cred că diplomaţii chinezi voiau să studieze caracteristicile de securitate ale sitului. Aceştia din urmă au invocat o eroare, susţinând că stăpânesc prost limba engleză şi că nu au înţeles instrucţiunile, ceea ce nu i-a convins pe interlocutorii lor americani.

Expulzarea, care a avut loc în toamnă', potrivit The New York Times, nu a fost făcută publică de cele două ţări, iar Beijingul nu a răspuns prin expulzarea de diplomaţi americani în acest stadiu.


Relații tensionate între China și SUA, chiar dacă au încheiat un acord comercial



La solicitarea AFP, Departamentul american de Stat nu a răspuns imediat. Statele Unite şi China tocmai au încheiat un acord comercial preliminar săptămâna aceasta, după luni de confruntări în legătură cu taxele vamale. Dar cele două ţări rivale şi-au etalat diferendele pe numeroase fronturi, de la spionajul industrial la supremaţia militară, trecând prin încălcarea drepturilor omului în cazul musulmanilor uiguri şi situaţia din Hong Kong.

Fără a se şti dacă există o legătură cu incidentul din Virginia, guvernul american a dispus, în octombrie, ca diplomaţii chinezi aflaţi la post în Statele Unite să anunţe Departamentul de Stat înainte de orice contact oficial cu o întreagă serie de interlocutori americani. China a anunţat măsuri similare de represalii la începutul lunii decembrie, relatează AGERPRES.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel