Rovana Plumb: Proiecte de 300 milioane de euro pentru justiţie, educaţie şi alte domenii

Mihai Ciobanu / 25 iun 2018 / 20:00 Salveaza PDF Comentarii
Rovana Plumb
Descriere foto: Rovana Plumb

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că se află în curs de implementare proiecte cu finanţare externă de 300 de milioane de euro. 

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că se află în curs de implementare programe cu finanţare externă în valoare de 300 de milioane de euro în diverse domenii cum ar fi administraţia, cultura sau justiţia. 

"Pentru că,  până acum s-a discutat numai despre fondurile europene nerambursabile venite dinspre Uniunea Europeană, după cum bine ştiţi Ministerul Fondurilor Europene are în gestiune şi programe care sunt finanţate prin mecanismul Spaţiului Economic European şi al celui norvegian şi aş vrea să anunţ că, până în momentul de faţă, avem şapte programe care sunt în curs de implementare, în sumă de 300 de milioane de euro, în domeniile cultură, educaţie, cercetare, IMM, afaceri interne, justiţie şi dezvoltare locală. Ultimele două, pentru dezvoltare locală 83 milioane euro şi justiţie – 53 de milioane de euro au fost semnate vinerea trecută de către Ministerul Fondurilor Europene", a declarat Rovana Plumb. 

Tot astăzi, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb,  a anunțat demararea unui proiect din fonduri europene al cărui beneficiar va fi Ministerul de Interne. Este vorba despre digitalizarea tuturor actelor.  Detalii aici.



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23