Val de caniculă şi furtuni în România. Avertizarea meteorologilor

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

România, între avertizări meteo de caniculă şi furtuni.

Meteorologii au emis, luni, două avertizări Cod galben. O alertă anunță caniculă în 22 de județe, iar alta instabilitate atmosferică în 13 județe. Bucureștiul este sub avertizare Cod galben de disconfort termic.

Luni între orele 12.00 – 22.00, în nordul Munteniei, în sud-vestul Moldovei și în zona Carpaților Orientali și Meridionali
vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată care se va manifesta prin averse torențiale,
descărcări electrice și izolat grindină și vijelii.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 20...40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor mai fi pe alocuri și în Transilvania, Oltenia, Dobrogea, sudul și estul Munteniei și restul Moldovei.

Avertizarea Cod galben vizează județele Suceava, Neamț, Harghita, Covasna, Bacău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Galați, Buzău și Brașov.

În intervalul marți ora 12.00 – miercuri ora 22.00, în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, vestul Maramureșului și sud-vestul Transilvaniei, disconfortul termic va fi accentuat, pe arii exinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități și local va fi caniculă.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 și 37 de grade, iar nopțile vor fi tropicale și temperaturile minime se vor situa frecvent peste 20 de grade.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, mai ales după-amiaza și seara în zonele de deal și de munte și pe alocuri în restul teritoriului.

Joi (1 iulie), instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea regiunilor, dar disconfortul termic se va menține accentuat în sudul și estul teritoriului, potrivit Mediafax.

Trei zile de caniculă în București. Temperaturile vor urca la 36 de grade

Meteorologii anunță trei zile de caniculă în București, cu ploi scurte luni. Temperaturile vor urca la 36 de grade. Conform prognozei speciale emisă pentru Capitală, de luni dimineață până marți la ora 9.00 vremea va fi călduroasă, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă de 18...20 de grade.

Trecător, vor fi ploi de scurtă durată și, posibil, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului și se pot înregistra cantități de apă de 5...7 l/mp, izolat peste 15 l/mp. În intervalul marți ora 9.00 miercuri ora 22.00, vremea va fi în continuare călduroasă, temperatura maximă se va situa în jurul a 33 de grade marți (29 iunie), iar miercuri (30 iunie) va fi de 35...36 de grade, devenind caniculară la amiază.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, iar disconfortul termic va fi accentuat. Temperatura minimă va fi de 18...20 de grade. Cerul va fi variabil, probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă, iar vântul va sufla slab și moderat.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy