Român dispărut în Atlantic. Semnal de urgență

Un român stabilit în Guatemala este dat dispărut de două săptămâni după ce barca pe care se afla cu prietenul său s-a scufundat. Antonio Voinea și Aldo Revello traversau Atlanticul pe o barcă cu pânze, din Martinica, o insulă situată în partea estică a Caraibelor, până în Italia. 

Ultima oară când Antonio Voinea a vorbit cu partenera sa, Francesca Bottaccio, i-a spus cât de fericit este că va pleca în această aventură, de a traversa Atlanticul pe o bârcă cu pânze, din Martinica până în Italia, alături de prietenul său. Totul a început pe 29 aprilie. Era foarte fericit, încântat de experiență, dar și că va fi însoțit de Aldo., a povestit iubita românului unui ziar spaniol, laprovincia.es. 

Trei zile mai târziu, pe 2 mai, au primit veste proastă. Un semnal de urgență a venit de la Bright: barca cu pânze Beneteau Oceanis Clipper 473 de 14 metri lungime în care au călătorit a fost scufundată. De atunci nu se știe nimic despre ambii. Sunt deja 14 zile, dar colegii lor nu-și pierd speranța. Acum, ei cer Spaniei să înceapă o căutare între arhipelag și Maroc, unde cred că s-ar putea afla pluta salvatoare, unde speră să îi găsească pe cei doi., a adăugat Francesca Bottaccio.

Antonio Voinea s-a născut în București, acum 30 de ani. O mare parte din viața sa a fost stabilit în orașul italian Padova, iar din septembrie 2017 locuiește în orașul Antigua, din Guatemala. Tânărul deține un restaurant alături de iubita sa.

Nu este prima oară când românul se aventurează pe mare. În trecut, i-a luat 45 de zile să ajungă în Italia, după ce a trecut prin Azore și Gibraltar. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel