”Rețeaua Putin din Europa”. Gheorghe Falcă: Europa va duce până la capăt lupta economică, vom deveni independenți energetic

Europarlamentarul Gheorghe Falcă a spus că „rețeaua lui Putin din Europa” va fi destructurată.

„Apropo de Parlamentul European, cât de serioasă este discuția cu Tribunalul Penal Internațional?”, l-a întrebat Silviu Mănăstire, duminică seară, la B1 TV, pe europarlamentarul Gheorghe Falcă. „Este foarte serioasă! Președinta Parlamentului European și-a asumat un risc. A ajuns la Kiev, s-a întâlnit cu președintele Zelenski. (...) Eu cred că, la nivel internațional, vor urma multe anchete și euroatlanticii vor merge până la capăt!”, a spus Gheorghe Falcă.

„Vor merge atât de departe, încât vor destructura rețeaua Putin din Europa”, a subliniat Gheorghe Falcă, europarlamentarul adăugând: „În Europa există o rețea Putin. Dacă se uită lumea în bugetul Rusiei, poate să vadă capitol exact pentru a susține politica rusă. Europa va merge până la capăt și vom vedea, în următorii ani, destructurarea acelei rețele și modul în care și-a creat rețeaua Putin, pentru că el a avut intenție să coboare democrația care îl deranja foarte mult.”

„Europa va duce până la capăt această luptă economică, vom deveni independenți energetic, cu un cost pe care îl vom plăti toți, trebuie să avem curajul să vorbim cu cetățenii voștri, dar vom fi indepedenți și această luptă se va duce până la capăt. Vom trăi un război rece, se va încerca izolarea Rusiei”, a mai spus Gheorghe Falcă.

Citește și / Președintele Klaus Iohannis, despre imaginile din Bucha: Justiția internațională ar trebui să reacționeze

Președintele Klaus Iohannis a transmis, într-un mesaj postat pe Twitter, că invazia rusă a Ucrainei are consecințe teribile.

„Imaginile din Bucha și din alte orașe trebuie să reamintească întregii lumi că trebuie să oprim această agresiune ilegală și că toți cei găsiți vinovați trebuie să plătească. Justiția internațională ar trebui să reacționeze”, a transmis președintele Klaus Iohannis.

Procurorii ucraineni care investighează posibile crime de război comise de Rusia au găsit 410 cadavre în orașele din apropierea Kievului, a declarat procurorul general Irina Venediktova. Rusia a negat acuzațiile potrivit cărora forțele sale ar fi ucis civili în orașul Bucha de lângă Kiev.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel