Regina Elisabeta și Prințul Philip, poveste de iubire inedită. S-au îndrăgostit când ea avea doar 13 ani. "Zeul grec absolut", sacrificii pentru inima Suveranei

Foto: Instagram / Royal Family
Foto: Instagram / Royal Family

Casa Regală Britanică este în doliu după moartea Prințului Philip.

Prințul Philip a murit. De ce nu a primit niciodată titlul de Rege, deși Kate Middleton va deveni Regină

"Cu o durere profundă, Majestatea Sa Regina a anunțat moartea iubitului ei soț, Alteța Sa Regală, Prințul Filip, Duce de Edinburgh. Alteța Sa Regală a decedat pașnic în această dimineață la Castelul Windsor. Anunțuri suplimentare vor fi făcute în timp util. Familia Regală se alătură oamenilor din întreaga lume în doliu pentru pierderea sa", a transmis Palatul Buckingham, vineri.

Regina Elisabeta și Prințul Philip, 73 de ani de căsnicie

În luna noiembrie 2020, Regina Elisabeta a II-a și  Prințul Philip au aniversat 73 de ani de căsnicie și au marcat momentul printr-o fotografie cu cei doi, în timp ce răsfoiau felicitările de la cei trei strănepoți ai lor, copiii, Prințului William și a lui Kate Middleton, George, Charlotte și Louis. 

LIVE Imagini de la Palatul Buckingham. Oamenii îi aduc un ultimul omagiu Prinţului Philip

Povestea impresionantă de iubire a celor doi

Cei doi s-au văzut prima dată în anul 1934, la nunta principesei Marina a Greciei și Danemarcei cu principele George.

Pe vremea aceea, Elisabeta avea doar 8 ani, iar Philip avea 13 ani, iar cei doi erau veri prin alianță. Cinci ani mai târziu s-au întâlnit din nou, la un meci de crichet. Acela a fost momentul în care Elisabeta s-a îndrăgostit iremediabil de Philip, care era deja ofițer în Marina Regală.

Lady Pamela Hicks, verişoara Prinţului Philip, a rememorat la un moment dat prima lor întâlnire și l-a descris pe tânărul Philip, ca fiind "acel zeu grec absolut", și a mărturisit că Elisabeta s-a îndrăgostit de el când l-a văzut.

Povestea dintre ei a continuat, iar în timpul războiului, când Philip era pe front, Elisabeta îi trimitea adesea scrisori de dragoste.

Regele George, tatăl Reginei Elisabeta, avea mari dubii în ceea ce-l privea pe Philip

Familia Reginei nu vedea cu ochi buni această relație, pentru că Elisabeta era prea mică și pentru că Philip nu avea regat și nici o situație financiară bună. 

În plus, un alt motiv care-l punea pe gânduri pe Regele George era acela că familia Prințului Philip nu avea deloc o reputație bună. Tatăl lui își abandonase familia, pentru a trăi cu amanta în Monte Carlo, în timp ce mama sa era internată într-o instituție de boli mintale, după ce fusese diagnosticată ca fiind schizofrenică.

Cei doi au hotărât să se logodească în secret, dar după un timp, în ciuda obstacolelor, povestea lor de dragoste a avut un final fericit, iar Regele George și Regina Mamă acceptându-l într-un final pe Philip.

Căsătoria cu Elisabeta a fost începutul unor sacrificii, unul dintre ele fiind acela de a renunța la titlul de Prinț al Greciei și Danemarcei și de a se converti de la ortodoxie la anglicanism.

Căsătoria lor, urmărită de 200 de milioane de oameni

Căsătoria dintre Elisabeta și Prințul Philip a fost urmărită de peste 200 de milioane de telespectatori din lumea întreagă. Un eveniment inedic, al unei prințese abia ieșită din adolescență care urma că devină regină cinci ani mai târziu.

Elisabeta și Philip, au avut împreună patru copii, opt nepoți și zece strănepoți.

Prințul Philip a trăit o viață de neîncetată datorie regală, renunțând la cariera sa navală pentru a sta alături de Regina Elisabeta și pentru a-și croi un rol public unic. 

Odată cu moartea Prințului Philip, ia sfârșit cel mai lung mariaj din istoria monarhiei britanice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel