EXCLUSIV  Reconstituire crimă Caracal. Avocatul Lucian Bolcaș: Până acum nu a fost speculat acest fapt despre Dincă. Este începutul

Andrei Itu / 16 sep 2019 / 19:29 Salveaza PDF Comentarii

Avocatul Lucian Bolcaș a precizat pentru DC News un fapt mai puțin speculat în urma reconstituirii presupuselor crime săvârșite la Caracal de inculpatul Gheorghe Dincă.

'Lucrurile sunt foarte simple. Reconstituirea este o probă procedurală. Aceasta se face pentru a se confrunta anumite susțineri și anumite probe care există cu situația exactă, care se poate realiza pe baza acestor susțineri și probe.

În condițiile date, de fapt, reconstituirea este un summum a probatoriilor administrate până în prezent din care se pot trage anumite concluzii pentru lămurirea unor situații de fapt. Aceasta este și explicația pentru care, până în prezent, nu s-a făcut o astfel de reconstituire, deși a fost solicitată cu multă presiune din partea ziariștilor și a opiniei publice.

Acum este vorba de a se confrunta rezultatele care s-au văzut și filmat în urma reconstituirii cu probele existente și a se trage concluzii în legătură cu veridicitatea unor anume aspecte ce pot să fie invocate în acuzare sau în apărare.

Însă nu putem să tragem concluzii pentru că nu cunoaștem în totalitate probele care au fost administrate în timpul urmăririi penale. Este rolul procurorilor să tragă propriile concluzii și este rolul judecătorilor să aprecieze reconstituirea în ansamblul probelor', a spus avocatul Bolcaș.

'O observație! Reconstituirea se poate face, conform Codului de Procedură Penală, și pe fragmente din declarații sau din probe. Astfel că, în ceea ce îl privește pe Dincă, ar putea să urmeze și alte reconstituiri fără a mai socoti că există o prejudecată că această reconstituire să fie corolarul probatoriilor administrate, un act final al unui dosar, ceea ce nu este corect.

Poate să fie abia începutul unor noi piste în anchetă. Reconstituirea, ca probă în cadrul ansamblului de probe din procesul penal, dacă este făcută conform indicațiilor date de către inculpat, servește la întărirea recunoașterii pe care a făcut-o. În aceste condiții, retractarea sa nu este pură și simplă pentru că este întărită de aceste indicații date la reconstituire, care dacă nu ar fi adevărate nu puteau fi născocite. Până acum nu a fost speculat acest fapt și anume întărirea recunoașterii.' a mai declarat avocatul Lucian Bolcaș, pentru DC News.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27