EXCLUSIV  Recalculare pensii 2023. Hossu, despre mizeria personală făcută fiecărui cetățean al României care se pensionează. Cum au ajuns femeile să primească pensii cu 16% mai mici

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Sistemul de pensii din România a suferit unele modificări de-a lungul timpului care nu mereu au fost cele mai reușite. 

”S-a introdus acest sistem complicat de reevaluare a tuturor problemelor care să permită fiecărui cetățean să conteste și să introducă tot ce are în structura vechimii sale, dar, tehnic, procesul de recalculare ca să elimini coeficientul de corecție, era banal și se putea face de un elev de clasa a cincea, pe calculator. În funcție de anul de emitere a deciziei, trebuia să împarți punctajul respectiv la valoarea coeficientului de corecție și, automat, îți dădea valoarea corectă a punctajului acumulat conform actualei legi. Există o problemă legată de noua lege care schimbă sistemul de calcul în sensul în care în prima jumătate este identic cu ceea ce este astăzi, adică se face o calculare a valorii punctului de pensie în anul respectiv, asta însemnând că-n fiecare lună se împart veniturile tale, pentru care ai plătit contribuție de asigurări sociale la salariul mediu din luna respectivă, îți dă un punctaj, se adună toate cele 12 luni, se împarte la 12.

Cum au ajuns femeile să ia o pensie mai mică cu 16% decât bărbații, pe aceeași muncă

Deci dacă n-ai muncit o lună sau două, evident că tot la 12 se împarte, deci punctajul scade. În ceea ce privește punctajul actual, e noua lege, 127, nu se mai face încă o ponderare cu vârsta standard de contribuție, adică practic se adunau fiecare an de contribuție și se împărțea ce rezulta la 35 de ani la bărbați, 30 la femei. Nu se mai face această nouă ponderare, drept pentru care se adună punctajele anuale și se înmulțește rezultatul cu o valoare fixă. Nu este clar care este valoarea fixă. În momentul respectiv se creează o discriminare esențială pe sexe, în sensul în care femeile muncind mai puțin decât bărbații, în momentul respectiv vor lua cu 16% mai puțin decât bărbați, ceea ce se poate corecta prin noua formulă care ar trebui să apară în noua lege a pensiilor” a spus Bogdan Hossu, liderul CNS ”Cartel Alfa”, în emisiunea ”Totul despre bani", transmisă pe DCNews și DCBusiness. 

Liderul sindical a mai spus că ”evident, dacă se făcea coeficientul de corecție, cam 77% din inechitățile și justiția din sistemul de pensii ar fi fost eliminate, rămâneau celelalte legate de documente care n-au putut fi scoase de toți salariații, întreprinderile au plecat... de fapt, decidenții politici au făcut o mizerie personală fiecărui cetățean al României care se pensionează, în sensul în care, pentru întreprinderile care s-au închis, s-au dat în administrare documentele care ar trebui păstrate 50 de ani, conform legii, unor entități private care nu au nicio responsabilitate și te și jecmănesc pentru un document care ar trebui să existe ca atare”. 

Citește și: EXCLUSIV  Lege pensii. Incredibil cum ajung doi pensionari cu aceleași condiții de muncă și aceeași vechime la diferențe de pensie chiar și de 1.700 de lei. Hossu arată anomaliile

Vezi mai mult în video de la minutul 33:00 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel