Prezidențiale 2019. Anunț MAI

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog, susţine, vineri, la ora 12,15, o declaraţie de presă la sediul MAI din Piaţa Revoluţiei nr. 1A, având ca temă pregătirile structurilor ministerului pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru preşedintele României din 10 noiembrie, informează Direcţia Informare şi Relaţii Publice a ministerului, conform AGERPRES.

Alegerile pentru Președintele României au loc în data de 10 noiembrie 2019. În cazul în care niciunul dintre candidați nu întrunește majoritatea de voturi valabil exprimate ale alegătorilor înscriși în listele electorale permanente, se organizează al doilea tur de scrutin, în data de 24 noiembrie 2019.

Votarea începe duminică la ora 7.00 și se încheie la ora 21.00. Prin excepție, votarea în străinătate se desfășoară ȘI pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe în ziua de vineri, ora locală 12.00 și se încheie la ora locală 21.00, iar în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 7.00 și se încheie la ora locală 21.00 (art. 44 din Legea 370/2004).

Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot își pot să exercita dreptul de vot până cel mult la ora 23.59 (art. 46 din Legea 370/2004).

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România care în ziua votării se află în țară își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

Pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România, conform Ministerului Afacerilor Interne.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel