Poliţiştii caută un bărbat de 55 de ani, bănuit de violarea unei fete de 12 ani

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Poliţiştii sunt în căutarea unui bărbat de 55 de ani, din comuna Ciceu, bănuit de violarea unei minore de 12 ani. 

Poliţiştii harghiteni sunt în căutarea unui bărbat de 55 de ani, din comuna Ciceu, bănuit de violarea unei minore de 12 ani, în activităţile de căutare fiind alertat întregul efectiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ). Potrivit Biroului de Presă al IPJ Harghita, joi după-amiază, Poliţia Municipiului Miercurea-Ciuc a fost sesizată telefonic de o femeie din comuna Ciceu despre faptul că fiica sa, în vârstă de 12 ani, a fost victima unei agresiuni sexuale.

Din primele cercetări efectuate de o echipă operativă complexă, care s-a deplasat imediat la faţa locului, a reieşit că în jurul orei 16,00, un bărbat de 55 de ani, care locuieşte în imediata vecinătate a familiei minorei, ar fi chemat-o pe fată în locuinţa sa şi ar fi abuzat-o sexual. Cel în cauză nu a fost găsit în incinta şi nici în preajma imobilului, astfel încât poliţiştii au demarat activităţi specifice de căutare în zonă, fiind alertat întregul efectiv al Inspectoratului. 'Astfel, au fost constituite mai multe echipe, care acţionează în cercuri concentrice pornind de la locuinţa bărbatului, activităţile de căutare şi scotocire vizând toate locurile sau locaţiile în care acesta s-ar putea afla', precizează Biroul de Presă al IPJ Harghita.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de viol, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel