Ploile continuă în Bucureşti. ANM, noi informaţii pentru perioada imediat următoare

Bucuresti
Bucuresti

ANM a transmis o prognoză specială pentru municipiul Bucureşti. 

Prognoză specială pentru intervalul 15.06.2021 ora 10:00 - 16.06.2021 ora 23:00, zona municipiului București. 

15.06.2021 ORA 10:00 - 16.06.2021 ORA 23:00:

Vremea va fi în general instabilă. Îndeosebi în cursul după-amiezilor și al serilor de marți (15 iunie) și miercuri (16 iunie) vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în medie, se vor înregistra cantități de apă, în intervale scurte de timp de 10...15 l/mp, iar prin acumulare 25...35 l/mp. Temperatura maximă va fi de 22...24 de grade - marți (15 iunie) și de 25....26 de grade - miercuri (16 iunie). Minima termică va fi de 14...16 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații meteorologice, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

COD PORTOCALIU de ploi și vânt în 12 județe, COD GALBEN în alte 16

Potrivit ANM, sunt sub avertizare Cod portocaliu de marți, de la ora 12.00, până miercuri, la ora 23.00, județele Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța.

În aceste zone, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent și se vor semnala descărcări electrice și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 25-35 l/mp și pe spații mici 50-60l/mp, iar prin acumulare se vor depăși 70-90 l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55-65 km/h și vor fi vijelii.

De asemenea, de marți de la ora 10.00 până miercuri la ora 23.00, sunt sub avertizare Cod galben județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu și Ilfov.

În aceste zone vor fi averse ce vor avea caracter torențial, pe alocuri descărcări electrice și ziolat grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 20-30 l/mp, și pe arii restrânse 40 l/mp.

Vântul va avea temporar intensificări cu viteze în general de 45-55 km/h, iar în Carpații Meridionali, la altitudini mari, peste 80-90 km/h.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy