Peste o mie de cazuri de holeră. A fost înregistrat primul deces

epidemie de holera
epidemie de holera

Epidemia de holeră cu care se confruntă centrul Mozambicului, ca urmare a inundaţiilor provocate de trecerea, la jumătatea lui martie, a ciclonului tropical Idai, a făcut prima victimă, în timp ce peste o mie de persoane sunt contaminate, au anunţat luni autorităţile sanitare mozambicane, citate de AFP.

Decesul a fost înregistrat în portul Beira, devastat de trecerea ciclonului, a precizat directorul naţional pe probleme de sănătate, Ussein Isse, în cursul bilanţului său cotidian în faţa presei.

Numărul cazurilor de holeră înregistrate a continuat să crească şi a atins luni dimineaţa un total de 1.052, potrivit oficialului mozambican, care a precizat că 96 de pacienţi care au contractat maladia sunt în continuare spitalizaţi.

Ciclonul tropical Idai a lovit din plin Beira, al doilea oraş ca mărime al Mozambicului, şi pe cei o jumătate de milion de locuitori ai săi pe 14 martie.

Ploile diluviene şi vântul puternic au provocat distrugeri şi inundaţii masive care au provocat, potrivit celui mai recent bilanţ, peste 700 de morţi, nu numai în Mozambic, ci şi în ţările vecine Zimbabwe şi Malawi.

În pofida acţiunilor de salvare şi a ajutorului umanitar venit din lumea întreagă, sute de mii de sinistraţi trăiesc în continuare în condiţii foarte precare în zone cuprinse de ape murdare care favorizează propagarea unor epidemii precum holera.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel