Maria Kolesnikova, una din figurile importante ale mișcării de opoziție din Belarus, a fost condamnată la 11 ani de închisoare.
Justiţia din Belarus a condamnat-o luni la 11 ani de închisoare pe opozanta Maria Kolesnikova, una din figurile importante ale mişcării de contestare din vara lui 2020, relatează AFP şi DPA. Sentinţa este cea mai recentă măsură din campania de reprimare a opoziţiei dusă de regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.
Condamnarea sa şi a unui alt acuzat, Maxime Znak, acesta din urmă la zece ani de detenţie, au fost anunţate de serviciul de presă al lui Viktor Babariko, un alt opozant închis pentru care au lucrat cei doi.
Ei au fost judecaţi pentru "complot în vederea preluării puterii" şi pentru "îndemnuri la acţiuni care aduc atingere securităţii naţionale".
Procesul celor doi opozanţi, închişi deja de 11 luni, a debutat la începutul lui august şi s-a desfăşurat cu uşile închise, astfel că nu a scăpat public niciun detaliu, mai ales că cea mai mare parte a organizaţiilor media independente, ONG-urilor şi mişcării de opoziţiei a fost supusă unei represiuni permanente de mai multe luni.
tra
Conform unor imagini difuzate luni de conturi de pe serviciul de mesagerie Telegram, Maria Kolesnikova, în vârstă de 39 de ani, surâzătoare, a făcut semnul inimii cu mâinile încătuşate în cuşca de sticlă rezervată acuzaţilor. Semnul a fost unul din gesturile de mobilizare din timpul mişcării de contestare din 2020.
Opozanta a fost arestată în septembrie după ce a pus rezistenţă în mod spectaculos unei tentative a autorităţilor de a o expulza din ţară. Potrivit apropiaţilor săi, serviciile speciale belaruse (KGB) au răpit-o, apoi i-au pus un sac în cap pentru a o conduce la frontiera cu Ucraina.
Refuzând să părăsească Belarusul, ea s-a aruncat de la o fereastră şi şi-a rupt paşaportul, ceea ce a dus la încarcerarea sa.
Maria Kolesnikova a fost una dintre cele trei femei propulsate la conducerea mişcării de contestare, alături de Svetlana Tihanovskaia, candidată la alegerile prezidenţiale în locul soţului său închis, şi Veronika Ţepkalo. Acestea din urmă au părăsit ţara, sub presiunea autorităţilor.
Mişcarea de contestare neobişnuită din Belarus, care a adunat zeci de mii de manifestanţi în stradă, a apărut în august 2020 pentru a protesta împotriva realegerii considerate frauduloase a lui Aleksandr Lukaşenko, aflat la conducerea ţării din 1994.
Această mişcare a fost treptat diminuată, prin mii de arestări şi exilări forţate sau prin închiderea unor lideri politici ai contestării şi responsabili media şi ai unor ONG-uri, scrie Deschide.md.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu