Oficial. Restricțiile din București, prelungite. Prefectul Alin Stoica: "Măsuri speciale pentru Paște și Ramadan"

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat, sâmbătă, prelungirea măsurilor de prevenire şi combatere a COVID-19 în Bucureşti.

El a amintit, însă, că vor exista o serie de măsuri speciale pentru noaptea de Paşte şi de Ramazan.

"În şedinţa de astăzi au fost prelungite măsurile (...). Pentru următoarea vineri, Vinerea Mare dinainte de Paşte, programul operatorilor economici cu publicul va fi până la ora 20,00 în loc de ora 18,00. În noaptea de Paşte circulaţia va fi liberă pentru toate persoanele fără niciun fel de declaraţie, pentru a participa la slujbele specifice. Deci, deplasarea spre şi dinspre lăcaşurile de cult. La fel şi pentru sărbătoarea credincioşilor musulmani, Ramazan, peste o săptămână după Paşte - 8 şi 9 mai", a declarat Alin Stoica, după şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Rata de infectare din București, sub 4 la mie



Prefectul a precizat că rata de infectare în Capitală a scăzut sub 4 la mia de locuitori, fiind previzibil ca în perioada următoare să scadă sub incidenţa la care şi în timpul weekendului circulaţia să fie permisă până la ora 22,00.

"Din fericire, rata de infectare a scăzut sub 4, suntem la 3,94 astăzi, raportarea făcută pe incidenţa îmbolnăvirilor la mia de locuitori, însă măsurile vor fi relaxate la 3,5. E previzibil că vom scădea şi sub 3,5 în următoarea perioadă, şi atunci programul operatorilor economici şi în perioada de weekend va fi până la 21,00 şi circulaţia persoanelor va fi permisă până la ora 22,00. (...) Trendul este scăzător, (...) este previzibil că mergem spre 3. (...) Sub 3,5 este posibil să scădem până de Paşti, dar nu pot să dau o previziune(...). Conform hotărârii în vigoare, singura măsură suplimentară va fi deschiderea sălilor de sport la sub 3,5", a declarat Alin Stoica. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel