ȘOC pentru Marian Godină. Răspunsul lui Carmen Dan

Irina Constantin / 31 mai 2017 / 08:26 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Marian Godină a aflat cu stupefacție că este obez și inapt pentru poliție. Paradoxal, este polițist. El voia să devină ofițer. Deși a trecut probele, a picat-o pe cea a cântarului. 

”Anul ăsta m-am decis să dau din nou examen de admitere la Academia de Poliție A.I. Cuza, la forma de învățământ frecvență redusă, la care pot participa agenții de poliție care îndeplinesc unele condiții și care vor să devină ofițeri, asta în cazul în care sunt admiși, iar apoi și termină cei 3 ani de academie. Azi am susținut proba sportivă de care am trecut cu brio, iar apoi m-am dus la Centrul Medical al MAI pentru proba medicală. Pe lângă lista lungă de analize și examene medicale, am început prin a fi măsurat și cântărit. Am aflat cu ocazia asta că la 1.77 m și 85 kg sunt obez și, astfel, nu sunt apt să devin polițist. (paradoxul e că sunt deja) Fiind dezbrăcat în chiloți, am întrebat medicul dacă îi par obez, însă mi-a spus că asta e, trebuie să se ia după tabel, așa că mă trimite să îmi fac niște analize suplimentare la un endocrinolog care va trebui să ateste faptul că glanda mea tiroidă e în regulă și că nu sunt obez. Mă întreb ce se întâmpla dacă picam azi proba sportivă. Era un fel de "ești inapt să devii polițist, deși ești polițist". Cred că era normal să mă dea afară. Dar dacă n-am să pot demonstra că fac sport, că acel tabel nu mi se poate aplica și că nu sunt obez, ce se va întâmpla? O să pot rămâne polițist, deși voi fi inapt să particip la un examen pentru a deveni ofițer? Nu știu dacă e de râs sau de plâns, cert e că mi s-a zis de multe ori că-s prost, arogant, milițian, nesimțit etc, dar obez chiar nu mi-a zis nimeni până acum.” a scris Marian Godina pe Facebook. 

Sunată în emisiunea ”100 de minute” de la Antena 3, ministrul de Interne, Carmen Dan, a afirmat: ”Nu am timp suficient să îl urmăresc pe polițistul Godină pe net.”

Polițiștul Marian Godină a criticat-o în repetate rânduri pe Carmen Dan. 

[citeste si]


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27