Luca, băiețelul de 9 ani, care ar fi fost ucis de mamă, noi informații din dosar. Cine l-ar fi ucis, la îndemnul mamei

Crimă
Crimă

Luca, băiețelul de 9 ani care a fost găsit mort, în Cluj a fost astăzi înmormântat. În cazul lui s-a lansat o nouă ipoteză. 

Potrivit unor surse din anchetă, citate de România TV, fratele mai mare cu un an ar fi fost cel care l-ar fi ucis pe cel mic. El ar fi recunoscut acest lucru în fața unui psiholog. În plus, necropsia a arătat faptul că pe pieptul victimei existau urme de crampoane.

Băiețelul, Luca, în vârstă de 9 ani, a fost lovit în cap de către mama lui, cu coada de mătură care s-a rupt. Ulterior, fratele mai mare cu un an, l-a lovit cu palmele, cu picioarele și cu ghetele de fotbal, cu crampoane, la îndemnul mamei. De aceea, în momentul în care l-au găsit criminaliștii, copilul avea crampoanele imprimate pe piept. 

Copilul a fost înmormântat astăzi

Cel mic a fost înmormântat în urmă cu puțin timp într-un cimitir din Cluj-Napoca. Ceremonia a fost oficiată de patru preoți, iar preotul care l-a botezat pe Luca, a povestit o întâmplare pe care a avut-o cu el. Acesta l-a întrebat atunci pe Luca ce-și dorește de ziua lui, care urma, iar cel mic i-ar fi spus că-și dorește o minune. 

Astăzi a fost condus pe ultimul drum de rudele lui din Cluj, dar și de cei doi frați, fratele geamăn și fratele mai mare, în vârstă de 10 ani, aduși de către reprezenanții DGASPC. 

Vezi și: Un copil de 9 ani, găsit mort şi cu urme de violenţă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel