O bunică și cei trei nepoți au murit ținându-se în brațe, în Rusia

Foto cu caracter ilustrativ / Imagine de Free-Photos de la Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ / Imagine de Free-Photos de la Pixabay

O bunică și cei trei nepoți au fost înjunghiați mortal de un bărbat care a pătruns în casa în care se aflau, în Rusia. Victimele au fost găsite ținându-se în brațe.

Tatyana Krutova, în vârstă de 45 de ani, a rămas să aibă grijă de nepoții ei, cât părinții lor ieșiseră la plimbare, pe 7 martie.

În acest timp, în casa în care se aflau bunica, Veronika (opt ani) și gemenii Dmitry și Mikhail (doi ani), a pătruns un bărbat care i-a atacat. 

Când s-a întors acasă, mama copiilor, Irina Klepinina, a constatat că ușa apartamentului lor din Likino-Dulyovo era blocată. A contactat poliția. La scurt timp, ușa a fost spartă, iar cele patru victime au fost găsite înjunghiate mortal.

Potrivit Mirror, bunica și cei trei copii se țineau în brațe când au fost uciși.

Un alt copil al familiei, în vârstă de șase ani, nu ar fi fost prezent la scenă. 

În urma cercetărilor, polițiștii l-au găsit și pe suspect. Sergey Morozov, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat. El s-ar fi aflat într-un episod maniacal, de „nebunie și violență”.

Presa locală a raportat că bărbatul ar avea probleme de natură psihică, dar această informație nu a fost confirmată oficial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel