Număr record de crime în Mexic în 2019. Cel mai mare după 1997

Mexicul a înregistrat un număr record de omucideri în 2019, cel mai mare număr după 1997.

Mexicul a înregistrat 34.582 de omucideri în 2019, cel mai mare număr după 1997, anul când a început această numărătoare, au anunţat luni autorităţile, informează AFP şi Reuters. Aceasta echivalează cu o medie de circa 95 de omucideri pe zi sau patru pe oră.

Mexicul, ţară cu 126 de milioane de locuitori, cu o violenţă devenită endemică, se confruntă cu agravarea problemei începând din 2006, când lupta împotriva traficului de droguri s-a militarizat, scrie Agerpres.

 275.000 de persoane, fost asasinate în Mexic

După această dată, aproape 275.000 de persoane au fost asasinate în Mexic, potrivit Secretariatului executiv al Sistemului Naţional de Securitate Publică, fără a se preciza proporţia legată de crima organizată. Numărul total de omucideri reprezenta deja un record în 2018, cu 33.743 de cazuri, adaugă organismul oficial.

Preşedintele de stânga al Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, care a celebrat la 1 decembrie primul său an la putere, susţine că violenţa va scădea datorită luptei împotriva sărăciei şi excluziunii, dar şi reducând recurgerea la forţă împotriva criminalilor.

Pentru a combate problema, oficiali mexicani au înaintat în Parlament o propunere de revizuire a sistemului de justiţie penală, urmând ca Senatul să adopte luna viitoare planul ce ar putea înlesni cooperarea în domeniul securităţii cu SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel