Nu toți tinerii primesc stimulent financiar dacă se căsătoresc! Vezi aici categoriile vizate

Fotografie creată de cottonbro, de la Pexels
Fotografie creată de cottonbro, de la Pexels

Ajutorul pentru tinerii căsătoriți din București constă într-un stimulent financiar în cuantum de 1500 lei net/familie.

Condițiile pentru acordarea stimulentului financiar sunt: cel puțin unul dintre soți se află la prima căsătorie; cel puțin unul dintre soți are domiciliul sau viza de reședință pe raza municipiului București, cu cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii; cel puțin unul dintre soți are vârsta cuprinsă între 18-35 ani, să nu aibă datorii neeșalonate către bugetul local.

Căsătoria poate fi oficiată pe raza municipiului București, în țară sau în străinătate. În situația în care căsătoria a avut loc în străinătate, dosarul privind solicitarea acordării stimulentului financiar va include și dovada transcrierii actului în registrele de stare civilă române.

Dosarul pentru acordarea stimulentului financiar poate fi depus în termen de 45 de zile calendaristice de la oficierea căsătoriei, de către ambii soţi.

Ce acte trebuie să conțină dosarul

Cerere tip (se completează de către soțul care este titularul contului bancar);

Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, care se va semna și completa de către ambii soți, în fața reprezentantului de la Biroul pentru Relații cu Publicul al CTMB în cazul depunerii fizice a dosarului;

Copie conformă cu originalul a cărții de identitate (C.I.) a ambilor soți, valabile la momentul depunerii, cu numele de familie purtat după căsătorie; în cazul soțului care își schimbă numele după căsătorie copiile C.I vor fi în incidența prevederilor art.4, alin. 5 din Lege a 551/2020 și vor fi acceptate si copiile C.I. conforme cu originalul,  cu numele purtat anterior căsătoriei;

Copie conformă cu originalul a certificatului de căsătorie; în cazul căsătoriei oficiate în străinătate se va depune dovada transcrierii actului în registrele de stare civilă române;

Extras de cont din care să reiasă titularul contului și codul IBAN.

Titularul contului va fi și semnatarul cererii. Datele bancare trebuie să fie actualizate;

Act doveditor prin care cel puțin unul din soți atestă domiciliul sau reședința în municipiul București, cu cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii – copie C.I. copie C.I. cu viză de reședință, istoricul de domiciliu/reședință;

Certificate de atestare fiscală din care să reiasă faptul că beneficiarii nu au datorii sau au datorii eșalonate către bugetul local.

* toate actele se vor prezenta pentru conformitate și în original.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel