3,4 milioane de români locuiesc în 88.000 de blocuri fără lift.
În august, Legea „Lift pentru Viață” a intrat în vigoare. Acum avem un cadru legal care le permite autorităților locale să le ajute pe cele 3,5 milioane de români să scape de restricțiile la o viață normală pe care le îndură de zeci de ani, fiind prizonieri în propriile case din cele peste 80.000 de blocuri de 3 și 4 etaje, construite fără lift, în întreaga țară.
Primarul Rareș Hopincă a zis că Sectorul 2 este prima administrație din România care emite o autorizație de construire în baza Legii „Lift pentru viață”.
„Sectorul 2 este prima administrație din România care emite o autorizație de construire în baza Legii „Lift pentru viață”. Pentru un om care nu poate coborî patru etaje, un lift înseamnă libertate. Îi mulțumesc colegului meu, Robert Cazanciuc, atât pentru adoptarea legii, cât și pentru facilitarea instalării primului lift exterior în Sectorul 2.
Acesta va fi construit la blocul P3a–P3b din Strada Maior Coravu nr. 33, un imobil cu parter și patru etaje care nu a fost prevăzut cu lift atunci când a fost construit. Pare o investiție simplă. Dar pentru un om în vârstă, pentru o persoană cu dizabilități sau cu mobilitate redusă, poate schimba complet viața de zi cu zi. Înseamnă să poată ieși singur din casă. Să ajungă la medic. Să meargă la cumpărături. Să-și vadă familia. Să nu mai depindă de altcineva pentru lucrurile firești.
De aceea, nu vrem să ne oprim aici. Urmează să construim programul local pentru instalarea de lifturi și mecanismul de finanțare pentru lucrări. În funcție de fiecare clădire, acestea pot fi lifturi exterioare, platforme elevatoare, rampe sau alte soluții de accesibilizare. Obiectivul este să găsim soluții financiare și tehnice pentru cât mai multe din blocurile care au fost construite fără lift și care astăzi afectează calitatea vieții pentru seniori, pentru părinții cu copii mici sau pentru persoanele cu mobilitate redusă. Un sector care funcționează trebuie să funcționeze pentru toți. Curând mergem pe teren și vă arăt concret cum va fi realizat primul „Lift pentru viață” din Sectorul 2”, a scris Rareș Hopincă pe Facebook.
Primarii din toată țara pot inventaria toate blocurile din comunitățile pe care le administrează, care se încadrează în prevederile legii
Robert Cazanciuc, senator PSD, și inițiatorul acestui proiect, recomandă „ca, acolo unde nu există, să fie înființate asociații de proprietari pentru ca acestea să poată depune solicitări și să beneficieze de facilitățile prevăzute în lege. Finanțarea va putea fi asigurată din sume din fonduri europene, de la bugetul de stat, din bugetul local, dar și din donații sau sponsorizări. La Bruxelles, sunt semnale puternice de susținere a acestui program național și de identificare a soluțiilor de finanțare în viitorul exercițiu bugetar european 2028-2034”.
„Rămâne ca viitorul Guvern legitim, învestit cu puteri depline, să elaboreze normele de aplicare, pentru ca proiectele de construire a lifturilor să poată fi concepute și derulate. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va concepe mecanismul de finanțare a proiectului-pilot, iar Ministerul Dezvoltării, normele metodologice privind mecanismele de iniţiere, derulare, implementare, acordare a finanţării şi monitorizare a programului naţional”, a mai zis Robert Cazanciuc.


