Nouă stare de urgență?! Chirieac, după anunțurile lui Iohannis: Atunci vom avea semnalul!

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Bogdan Chirieac a făcut o scurtă analiză după anunțurile președintelui Klaus Iohannis.

Președintele României, Klaus Iohannis, a spus, joi, 14 mai, că nu vor exista trei zile fără reguli și restricții, de la momentul încheierii stării de urgență, respectiv vineri, până la intrarea în vigoare a Legii privind starea de alertă, începând de luni. Șeful statului a spus că nu va ezita să emită „stare de urgență" din nou.

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat declarațiile președintelui. „Din punctul meu de vedere, partea cu adevărat importantă din mesaj este faptul că se poate reveni la starea de urgență. Cred că domnia sa prefigurase ceea ce se va întâmpla, probabil, din toamnă. Un vaccin nu va apărea atât de repede, măcar un tratament să avem.

A spus domnul președinte că nu va fi un vid legislativ, cum doresc diverși politicieni inconștienți, citez din domnia sa. A spus că vom avea reguli în continuare, ceea ce e de bine. Dar, atenție, și e bine să avem lucrul acesta în vedere, legat de felul în care ne vom programa viața în viitoarele luni: oricând se poate decreta, din nou, stare de urgență. Știți când vom avea semnalul că se va întâmpla așa ceva? Dacă alte state europene înaintea noastră, Italia, Franța, Spania, intens afectate de COVID-19, vor face lucrul acesta. Probabil, nu va fi o nouă stare de urgență cu lockdown în timpul verii, însă din nefericire, s-ar putea întâmpla în toamnă-iarnă", a spus Bogdan Chirieac, joi seară, la Antena 3.

Ulterior, a adăugat: „E o mare problemă cu starea economiei. Guvernele sunt obligate să-și asume pierderile de vieți omenești și să deschidă economia, pentru că trebuie să pui pâine pe masă. De aceea, ușor-ușor, se reia munca. Mai departe, cum va face fiecare țară în parte, ce vom înțelege... Dacă vor începe de vineri sau sâmbătă petrecerile câmpenești în țara noastră, lucrul acesta va avea consecințe. În opinia mea, dacă vom avea o creștere importantă a numărului de infectări, eu nu cred că România își permite un lockdown. Președintele l-ar putea decreta în toamnă, dacă lucrurile chiar scapă de sub control."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel