Mircea Dobre: Reglementările din turism, vechi de aproape 20 de ani

Principalul act normativ prin care se reglementează activitatea de turism în România este vechi de aproape 20 de ani, motiv pentru care este nevoie de o lege a turismului flexibilă, a spus, miercuri, ministrul turismului, Mircea Dobre. 

"Legea turismului, în ansamblul ei, este importantă, pentru că la ora actuală sunt 75 de acte normative care reglementează acest domeniu de activitate. Ori le centralizăm şi le reducem, ori le lăsăm aşa şi tot timpul va fi haos în reglementarea activităţii de turism din România.

Gândiţi-vă că principalul act normativ care reglementează activitatea de turism în România este Ordonanţa 58 din 1998. Noi am venit cu o modificare şi am introdus Organizaţiile de Management al Destinaţiilor (OMD) şi cu ataşatul în turism, în august 2017.

Dar până acum nu s-a modificat nimic în Ordonanţa 58/1998, deci avem un act normativ care reglementează de 20 de ani o activitate - ţinând cont şi de faptul că am intrat în Uniunea Europeană, dar nimeni nu a intervenit pe partea de reglementare. În actuala situaţie cred că trebuie să facem o reglementare cât mai eficientă", a spus ministrul turismului, potrivit Agerpres, miercuri.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel