Rectificare buget. Ministerul Transporturilor pierde cei mai mulţi bani

Mihai Ciobanu / 22 noi 2018 / 08:40 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Ministerul Transporturilor, Ministerul Cercetării şi Ministerul Educaţiei Naţionale sunt instituţiile care pierd cei mai mulţi bani în urma celei de-a doua rectificări bugetare din acest an, în timp ce Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii primesc cele mai importante suplimentări de fonduri, potrivit Ministerului Finanţelor Publice. 

Finanţele explică faptul că reducerile de fonduri au fost operate având în vedere gradul de execuţie a cheltuielilor, în principal, la proiectele finanţate din fonduri europene. Astfel, la Ministerul Transporturilor fondurile scad cu 1,16 miliarde de lei, Ministerul Cercetării şi Inovării (-228,9 milioane de lei), Ministerul Educaţiei Naţionale (-198 milioane de lei), Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (-176,8 milioane de lei), Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (-166 milioane de lei), Ministerul Fondurilor Europene (-164,9 milioane de lei), Ministerul Finanţelor Publice (-128,5 milioane de lei), Ministerul Apelor şi Pădurilor (-95,9 milioane de lei), Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (-71,6 milioane de lei) şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (-49 milioane de lei). 

Fonduri suplimentare pentru Ministerul Finanţelor Publice

Pe de altă parte, s-au asigurat fonduri suplimentare la Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni Generale (+2,69 miliarde de lei din care: 1 miliard de lei dobânzi, 671,6 milioane de lei pentru contribuţia României la bugetul UE şi 700 milioane de lei la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului), Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (+787 milioane de lei, în principal pentru alocaţii de stat pentru copii şi drepturi pentru persoane cu handicap), Ministerului Sănătăţii (+211,5 milioane de lei, în principal pentru asigurarea drepturilor salariale suportate de la bugetul de stat în cazul centrelor de permanenţă, a unităţilor şi compartimentelor de primiri urgenţe), Ministerului Justiţiei (+138,5 milioane de lei per sold, din care 100 milioane de lei pentru cheltuieli de personal), Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (+ 85,2 milioane de lei per sold; s-au asigurat sume pentru derularea programelor/proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă aferente cadrului financiar 2014-2020 Programul Operaţional Regional, + 98,42 milioane de lei), Ministerului Afacerilor Interne (+70,6 milioane de lei per sold; s-au identificat economii la cheltuielile de personal şi au fost asigurate 116 milioane de lei pentru plata pensiilor militare de stat). 

Bani în plus şi pentru fondul de asigurări sociale de sănătate

De asemenea, Bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se majorează la cheltuieli cu suma de 600 milioane de lei pentru asigurarea sumelor necesare decontării serviciilor medicale, a medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale cu scop curativ. 

Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat se majorează la cheltuieli cu suma de 45,4 milioane de lei, iar Bugetul Asigurărilor pentru şomaj primeşte la cheltuieli 82,6 milioane de lei. Ministerul Finanţelor Publice precizează că cea de-a doua rectificare din acest an a fost realizată cu încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 2,97% din PIB. 

Veniturile bugetului general consolidat se majoreazăcu 228,9 milioane de lei

Veniturile bugetului general consolidat se majorează, per sold, cu 228,9 milioane de lei, iar cheltuielile cresc cu suma de 365,6 milioane de lei, însă valoarea nominală a Produsului intern brut este estimată în urcare la 949,6 miliarde de lei, faţă de 907,9 miliarde de lei cât s-a estimat la fundamentarea bugetului iniţial pentru acest an, astfel că se păstrează ţinta de deficit. 

"Rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării unei valori nominale a produsului intern brut de 949,6 miliarde de lei, faţă de 907,9 miliarde de lei cât s-a estimat la fundamentarea bugetului iniţial pe acest an şi faţă de 945 miliarde de lei cât s-a estimat la elaborarea primei rectificări bugetare", precizează MFP. 

Rectificarea, făcută după discuţiile cu ordonatorii principali de credite

Proiectul de rectificare a fost realizat în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat şi bugetul asigurărilor sociale. 

Prima rectificare de buget a avut loc în luna august a acestui an. La momentul respectiv, Ministerul Finanţelor, Ministerul de Interne şi Ministerul Sănătăţii au fost principalii beneficiari de fonduri, în timp ce Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Cercetării şi Ministerul Energiei sunt instituţiile care se vor confrunta cu cele mai semnificative diminuări de fonduri. 

Comisia Europeană a solicitat miercuri României o ajustare structurală anuală de cel puţin 1% din PIB având în vedere evoluţiile înregistrate ca urmare a lipsei de acţiuni din partea ţării pentru a-şi corecta abaterea semnificativă de la traiectoria de ajustare spre obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO). 

Comisia Europeană a atras atenţia că deficitul public al României a crescut de la 0,5% din PIB în 2015 la 2,9% din PIB în 2016 şi este prognozat să ajungă la 3,3% din PIB în 2019, la 3,4% din PIB în 2019 şi la 4,7% din PIB în 2020, cel mai ridicat deficit din UE. 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24