Mesajele politicienilor de Ziua Unirii Principatelor Române. Iohannis, Ciolacu, Predoiu și alți lideri

Drapel Romania
Drapel Romania

Politicienii au început să trimită mesaje de Ziua Unirii Principatelor Române. Vom actualiza acest articol cu toate mesajele care vor apărea.

Mesajul premierului Marcel Ciolacu prilejuit de Ziua Unirii Principatelor Române:


„Unirea Țării Românești cu Moldova este exemplul grăitor cum un important proiect politic asumat în acord cu voința poporului poate deveni realitate. Această realizare de țară a fost posibilă datorită unor lideri curajoși și solidari cu neamul românesc, asemenea “Domnului Unirii”, Alexandru Ioan Cuza, a cărui domnie a pus bazele statului român modern.  


La fel ca atunci, și acum, modernizarea unei națiuni înseamnă un proces de lungă durată care necesita eforturi constante din partea întregii societăți, începând cu liderii politici.


Încă de la preluarea guvernării, am pus pe primul plan dezvoltarea țării, care trebuie să prevaleze în fața intereselor personale, indiferent de costurile electorale pe care le implică. Generația care a realizat Unirea Principatelor Române ne inspiră în continuare să trecem peste multele încercări și să rămânem solidari.


Coeziunea socială este esențială pentru îndeplinirea obiectivelor de țară. Împreună am realizat aderarea la Spațiul Schengen și la Programul Visa Waiver, obiective care, alături de statutul de membru al Uniunii Europene și NATO, consolidează rolul României în lume și oferă românilor drepturile pe care le merită.


Tot împreună vom duce România în OECD și vom continua reformele asumate de acest guvern, care ne permit accesarea banilor europeni și utilizarea lor pentru mari proiecte de infrastructură, cum este și Autostrada Moldovei, precum și pentru alte investiții care să îmbunătățească viața oamenilor. 


La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!”

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 24 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Sărbătorim astăzi, cu emoție și recunoștință, 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment istoric major, care a marcat decisiv destinul națiunii române și a creat fundamentul pentru constituirea statului român modern.

Această sărbătoare ne oferă prilejul de a aduce un pios omagiu tuturor celor care au promovat idealurile unioniste, care au acționat pentru atingerea acestora, desăvârșind astfel înfăptuirea Unirii Principatelor. Ne înclinăm cu recunoștință și în fața celor care au luptat și s-au sacrificat pentru edificarea statului român modern.

24 ianuarie constituie un moment de bilanț și de reflecție asupra moștenirii lăsate de înaintașii noștri și asupra responsabilității pe care o avem de a o păstra și cultiva.

Într-un context european în care dezvoltarea conștiinței naționale a popoarelor era în plină derulare, Unirea Principatelor Române a fost un act de voință politică a membrilor elitei naționale, care și-au desăvârșit educația în Europa și care au depășit orgoliile personale și orientările politice divergente pentru a înfăptui un ideal major, unirea tuturor românilor într-un singur stat.

Această generație de excepție, călită în tumultul revoluției pașoptiste, a oferit națiunii noastre cel mai bun exemplu de altruism, de dăruire și chiar de sacrificiu pentru cauza națională, de asumare a responsabilității și de unitate în slujba îndeplinirii unui obiectiv național.

Exemplul călăuzitor al pașoptiștilor a constituit un reper de înaltă moralitate pentru cei care le-au succedat și care au făcut posibile celelalte etape fondatoare din istoria noastră – declararea Independenței din 1877 și Marea Unire din 1918.

Generațiile care au întemeiat statul național român modern în secolul al XIX-lea și începutul secolului XX au luptat pentru ca România să devină parte a lumii europene, profund atașate valorilor democratice, iar cetățenilor noștri să le fie garantate drepturile fundamentale într-o societate pluralistă și prosperă.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a însemnat un pas major către dezvoltarea unui stat modern. Prin dubla sa alegere ca domnitor în Moldova și în Țara Românească, Alexandru Ioan Cuza și-a asumat mandatul imperativ oferit de națiune pentru a lupta pentru recunoașterea internațională a Unirii depline și pentru a iniția un amplu proces de dezvoltare a societății românești.

Multe dintre realizările domnitorului Unirii și ale celor care au făcut posibil acest eveniment constitutiv din istoria statului român încă mai au reverberații și astăzi în domenii precum educația, agricultura, administrația, justiția sau sistemul electoral.

Recunoașterea meritelor înaintașilor noștri trebuie să reprezinte o obligație pe care fiecare generație să și-o asume, ca parte a procesului firesc de dezvoltare a identității naționale și de asumare a apartenenței la comunitatea românească.

Astăzi, la fel ca în urmă cu 166 de ani, România se află în fața unor multiple provocări, la care trebuie să găsim cele mai bune soluții pentru ca modernizarea statului român să continue, iar prosperitatea și bunăstarea cetățenilor să rămână garantate.

Unitatea națională, solidaritatea și coeziunea socială, asigurarea libertății în toate formele sale au călăuzit acțiunea și sacrificiul înaintașilor noștri în lupta pentru atingerea idealurilor naționale și dezvoltarea societății în perioade tumultuoase.

Cu hotărâre și curaj, generațiile recente au dus mai departe proiectul consolidării României, îndeplinind astfel obiectivele strategice prioritare de a face parte din Uniunea Europeană și din NATO, cea mai puternică alianță politică și militară din istorie.

În actualul context politic complicat, Hora Unirii, simbolul momentului istoric major de la 1859, reprezintă o semnificativă metaforă a nevoii de solidaritate, toleranță și empatie în fața situațiilor de criză. De aceea astăzi, de Ziua Unirii Principatelor Române, să celebrăm proiectul nostru național de unitate și să nu uităm că democrația și libertatea trebuie permanent apărate, iar drepturile și libertățile cetățenești respectate zi de zi pentru a nu cădea pradă populismului și extremismului.

La mulți ani, România!

La mulți ani tuturor românilor!”

Mesajul viceprim-ministrului și ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române:

 

 

„Astăzi, 24 ianuarie, sărbătorim Unirea Principatelor Române – Moldova și Țara Românească, eveniment istoric, act politic fundamental în construcția României moderne.

 

Unirea a deschis calea către legi și instituții moderne, calea către europenizarea țării, a ieșirii ei din feudalismul estic și oriental târziu și angajarea acesteia pe drumul modernității occidentale. Modernizarea instituțională s-a împletit cu schimbarea mentalităților și îmbrățișarea de către societate, progresiv, a valorilor occidentale, libertăți, drepturi, egalitate și respect reciproc între cetățeni, între cetățeni și instituții de stat.

 

Elitele politice ale acelor vremuri, cu toate scăderile și ezitările lor, au avut curajul și imaginația unor decizii politice salutare și orientate corect pentru interesul națiunii, alegerea unui singur Domn și, prin aceasta, Unirea Principatelor fiind cele mei bune exemple. Elitele politice au reprezentat și atunci, ca și în alte momentele istorice astrale care au urmat, până în contemporaneitate, promotorul și motorul acestor înnoiri și progrese.

 

În cadrul acestor elite politice, figura Domnitorului Alexandru Ioan Cuza este una de referință. Cuza a fost un promotor al instituțiilor moderne europene occidentale, iar Codul Civil Cuza este una dintre cele mai importante realizări pentru organizarea relațiilor civile dintre oameni pe un prag superior de principii și instituții. Aceste instituții și valori stau și astăzi la baza organizării vieții civile și constituționale, de la reglementarea proprietății și a familiei, până la educație, ordine publică și finanțe. Ele au contribuit la depășirea regulilor, formelor și obiceiurilor învechite, permițând emanciparea românilor pe plan constituțional, civil, social și economic. Prin reformele sale, Cuza a scos Țara din cantonarea ei în forme și mentalități estice și asiatice, anacronice și orientarea clară către modul de viață european occidental. Această orientare, strategică i-am spune astăzi, a deschis un drum pe care, cu toată paranteza comunistă de 50 de ani, mergem și astăzi.

 

Acest drum trebuie păstrat prin efort politic și național, prin curaj și inteligență politică.

 

Privind cu calm, luciditate și raționalitate, orice om de bună credință poate constata că valorile, instituțiile și drumul occidental al României a adus pentru țara noastră cea mai mare și complexă rețea de drepturi și libertăți, cel mai ridicat nivel de dezvoltare economică, cel mai ridicat nivel de siguranță publică internă și cele mai puternice garanții de securitate externă, prin apartenența noastră la UE și NATO.

 

Recent, acest complex politico – instituțional al statutului nostru euroatlantic a fost consolidat prin accederea în Spațiul Schengen și reușita programului Visa Waiver.

 

Fără îndoială, multe lucruri rămân de făcut, multe lucruri rămân de îndreptat.

 

Modernizarea și perfecționarea partidelor ca instrumente politice în slujba interesului public, ancorarea lor mai fermă pe linia meritocrației și integrității, eficientizarea și simplificarea administrației publice, debirocratizarea acesteia pentru eliberarea vieții economice și sociale din chingi birocratice inutile, împărțirea mai echitabilă a veniturilor în societate, organizarea legilor și funcționarea instituțiilor astfel încât succesul economic, profesional și social să fie în legătură directă și exclusivă cu merite personale, efort, talent și muncă, sunt doar câteva dintre obiectivele pe care le avem în față ca țară și societate.

 

Aceste obiective se pot atinge însă doar păstrând cursul democratic al țării, cursul european occidental, lucrând la creșterea cooperării și încrederii între public și instituții și liderii acestora, e nevoie de un efort de dialog și încredere între toți.

 

Doar evitând întoarceri inutile pe drumul Istoriei, doar păstrând drumul deschis prin Unirea Principatelor putem continua modernizarea societății și a statului cu avantaje pentru toți, după merit, cu corectitudine.

 

Fie ca inspirația și curajul înaintașilor care au făptuit Unirea Principatelor să guverneze spiritele și acțiunile noastre, pentru a continua opera lor.

 

La mulți ani de Ziua Unirii Principatelor Române! La mulți ani, România!”

 

Gabriela Firea:

 

„La mulți ani, dragi români! Oriunde v-ați afla… “Hai să dăm mâna cu mâna, cei cu inima română!” Aceste versuri din Hora Unirii trebuie să ne unească, mai ales în aceste momente complicate prin care trecem! Pare că suntem mai dezbinați ca oricând, că ne-am împărțit în tabere, când noi suntem cu toții români, cu toții vorbitori ai aceleiași limbi frumoase.

Unirea înseamnă în primul rând respect față de ceilalți, compasiune, răbdare și toleranță. Prietenii trebuie să rămână prieteni și când au opțiuni diferite. Sunt destule lucruri bune în România, iar pe cele mai puțin bune vom reuși să le rezolvăm tot împreună”.

Gheorghe Cârciu:

„Mica Unire a Principatelor Române din 24 ianuarie 1859 ne reamintește că solidaritatea și unitatea pot schimba destinul unei națiuni. Astăzi, românii din țară și de pretutindeni, împreună cu noile generații, duc mai departe idealurile de coeziune și progres, contribuind la o Românie modernă și la o Europă mai puternică.Cu respect pentru trecut și încredere în viitor, să rămânem dedicați în construirea unei Românii întemeiate pe repere comune!La mulți ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel